A expirat mandatul de retinere preventiva a lui Mircea Basescu. Tribunalul inca nu s-a pronuntat!

In: Injustitia

Tribunalul Bucuresti nu a luat inca o decizie in privinta retinerii preventive a fratelui presedintelui Traian Basescu, in ciuda faptului ca mandatul de arest pentru 24 de ore a expirat.

 


Mircea Basescu este acuzat ca, in perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Capatana, pentru a interveni la judecatori sa dispuna o solutie favorabila in dosarul in care Sandu Anghel era judecat pentru tentativa de omor, respectiv ca si-a injunghiat un nepot.

 

Anchetatorii sustin ca, in schimbul banilor, Mircea Basescu ar fi promis ca va interveni la judecatori sa dispuna fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsa mai mica, fie punerea in libertate.

 

„La inceputul anului 2011, dupa ce fata de tatal denuntatorului s-a luat masura arestarii preventive de catre Tribunalul Olt, denuntatorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urma si in schimbul promisiunii ca banii vor fi remisi mai departe lui Basescu Mircea, pentru ca acesta sa intervina pe langa magistratii investiti cu solutionarea cauzei referitoare la infractiunea savarsita de tatal denuntatorului si a altor cereri incidente in respectiva cauza”, au scris procurorii in ordonanta de retinere.

 

Ulterior, pentru ca Bercea Mondial nu a fost pus in libertate, Florin Anghel i-a dat alti 350.000 de euro lui Marian Capatana, in acelasi scop.

 

Florin Anghel i-ar fi dat cei 600.000 de euro lui Marian Capatana din 20 februarie 2011, data la care Bercea Mondial a fost arestat, si 22 februarie 2012, data la care a fost condamnat de instanta de fond, Tribunalul Olt, la sapte ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru tentativa de omor calificat.

 

Din suma totala de 600.000 de euro remisa de denuntator intermediarului, Basescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro in schimbul promisiunii ca, prin influenta pe care o are asupra magistratilor, poate obtine o solutie favorabila pentru tatal denuntatorului, adica va obtine fie o pedeapsa mai mica, fie punerea in libertate”, se mai arata in ordonanta de retinere.

Citeste si   Fiul cel mic al lui Bercea Mondialu nu are voie sa se apropie de fratele lui Traian Basescu

 

Marian Capatana este acuzat ca din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la fiul lui Bercea Mondial, si-a insusit 350.000 de euro, pentru ca „a mijlocit remiterea banilor”.

 

Procurorii au aratat, in referatul cu propunerea de arestare preventiva, ca Mircea Basescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei presedintelui pentru a fi credibil in fata lui Florin Anghel cand spunea ca ar putea interveni la magistrati in dosarul in care Bercea Mondial era judecat pentru tentativa la omor.

 

„Ambii inculpati s-au folosit de calitatea de membru al familiei Presedintelui Romaniei pe care o detine inculpatul Basescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmatiilor referitoare la influenta sau pretinsa influenta pe care Basescu Mircea ar putea sa o aiba asupra magistratilor si, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obtinerea unor hotarari favorabile”, au scris procurorii in referatul trimis instantei.

 

Potrivit documentului citat, Mircea Basescu, desi cunoaste obligatiile fratelui sau si ii comunica lui Florin Anghel intr-una din discutiile inregistrate ca „el nu poate”, nu descurajeaza comentariile referitoare la persoana presedintelui, „ba, mai mult, le alimenteaza pentru a nu pierde aparenta ca ar avea influenta asupra magistratilor”.

 

Procurorii au mai aratat ca faptele de care sunt acuzati Mircea Basescu si Marian Capatana au afectat increderea in sistemul de justitie.

 

„Trebuie subliniat ca, prin modul in care inculpatii au conceput savarsirea faptelor, au afectat in mod grav relatiile sociale referitoare la buna desfasurare a raporturilor de serviciu in ceea ce priveste institutiile din intregul sistem judiciar, de pe toate palierele: Ministerul Public, tribunal, curte de apel, chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru aceasta din urma pe mai multe planuri (recursul, cererea de stramutare, conform procedurii in vigoare la data faptelor), iar faptele care fac obiectul acestui dosar au aptitudinea de a afecta increderea in intreg sistemul de justitie”, au scris procurorii in referatul trimis instantei.

Citeste si   Voiculescu si Basescu cap la cap! Sechestru pe averea fratelui presedintelui!

 

La DNA au mai fost audiati joi Bercea Mondial si sotia acestuia, Fanica Anghel, acestia fiind adusi din Penitenciarul Colibasi si, respectiv, Penitenciarul Craiova, unde executa pedepsele primite in dosarul privind tentativa de omor.

 

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a depus in 13 iunie, prin avocatul sau, Pavel Abraham, o plangere penala impotriva lui Mircea Basescu, in care il acuza pe acesta de trafic de influenta, inselaciune si inducerea in eroare a organelor judiciare, in legatura cu dosarul in care Anghel este acuzat de santaj.

 

Florin Anghel a fost audiat marti si miercuri la DNA, dupa ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor doua inregistrari audio-video. Pavel Abraham arata ca inregistrarile ar fi fost facute in februarie 2012 sau 2013, acestea fiind „foarte compromitatoare”.

 

Fiul si ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel si Marius Constantin, cercetati de DNA Constanta intr-un dosar de santaj pentru ca i-ar fi cerut lui Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, 280.000 de euro, in caz contrar amenintand cu dezvaluirea unor informatii compromitatoare despre acesta si familia sa, au anuntat, de mai multe ori in ultima perioada, ca vor face publice, prin intermediul avocatului, o serie de inregistrari audio si video in legatura cu acest caz. Dosarul de santaj este instrumentat de procurorii DNA Constanta.

 

Antena 3 a facut publice, miercuri seara, inregistrari audio-video din care rezulta ca fratele presedintelui, Mircea Basescu, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial sa scape de inchisoare si ca seful statului ar fi stiut despre acest demers.

Citeste si   Traian Basescu: Cred in varianta justitiei, nu a fratelui meu!

 

Mircea Basescu declara joi ca a vorbit cu fratele lui, presedintele Traian Basescu, de cand a inceput acest scandal si acesta este foarte suparat, precizand ca el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial si ca nu a incercat sa intervina pentru eliberarea acestuia.

 

El preciza ca nu stie nici macar despre ce suma este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care se face referire in inregistrare reprezinta banii pe care Marian Capatana ii datora familiei lui Bercea Mondial.

 

„Eu nu am luat bani, doamna. Eu nu am luat niciun ban (…) Erau in biroul celalalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Basescu se refera in inregistrare, n.r.), nici nu stiu ce suma era. Probabil ca asa am spus. Dar nu stiu ce suma era, pentru ca era Marian Capatana cu plasa cu bani, la care ma si refer, in biroul celalalat, astepta sa le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei”, a mai spus Mircea Basescu.

 

Presedintele Traian Basescu declara, joi, ca nu a avut niciodata vreo discutie cu fratele sau, Mircea Basescu, privind sprijinirea lui Sandu Anghel in procesele pe care acesta le are.

 

Traian Basescu a mai spus ca nu se va transforma in avocatul fratelui sau si ca intre nevoia de consolidare a justitiei si reflexul firesc de a-si apara fratele alege consolidarea justitiei.

 

Bercea Mondial a fost condamnat definitiv la opt ani si noua luni de inchisoare cu executare, pentru ca si-a injunghiat un nepot intr-un bar, in 2011, iat fiul acestuia, Florin Anghel, a primit o pedeapsa de cinci ani si trei luni de inchisoare, pentru tentativa de complicitate la omor. In acelasi dosar, sotia lui Bercea Mondial, Fanica Anghel, a fost condamnata la un an de inchisoare cu executare, pentru marturie mincinoasa si instigare la aceasta infractiune.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close