A inceput POSTUL NASTERII DOMNULUI! Vezi TRADITIILE si SEMNIFICATIILE acestor sase saptamani de POST!

In: Calendar Ortodox, Stirile zilei

Astazi, 14 noiembrie a inceput Postul Nasterii Domnului sau al Craciunului, un eveniment special pentru credinciosi care se pregatesc sufleteste pentru marea sarbatoare a Nasterii lui Iisus Hristos.

In mod obisnuit, Postul Craciunului incepe la data de 15 noiembrie si tine pana la 24 decembrie, inclusiv. Daca insa ziua de lasatul secului cade miercurea sau vinerea, asa cum se intampla anul acesta, incepem postul de pe 14 noiembrie.


Postul Craciunului aminteste de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat in post si rugaciune, in asteptarea venirii lui Mesia.

Ca vechime, cele dintai mentiuni despre acest post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si episcopul Leon cel Mare al Romei. La inceput, crestinii nu posteau toti in acelasi fel si acelasi numar de zile. Unii posteau sapte zile, altii sase saptamani. Sinodul local din Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotarand ca toti crestinii sa posteasca 40 de zile, cu incepere de la 15 noiembrie.

Prin lungimea si durata lui, acest post ne aminteste de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, cand prorocul astepta sa primeasca cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatra. Asemenea si crestinii, postind 40 de zile, isi curata sufletele si trupurile si se invrednicesc pentru a primi Cuvantul lui Dumnezeu, Cuvantul cel Viu, nu scris cu litere, ci intrupat si nascut din Sfanta Fecioara.

Intrucat acest post inchipuie timpul Vechiului Testament, cantarile liturgice randuite se caracterizeaza prin numeroase profetii mesianice si cuvinte despre implinirea fagaduintei Rascumparatorului.

Postul Nasterii Domnului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Ca importanta, este al doilea dupa Postul Pastelui, iar ca mod de postire, el este mai usor decat primul, felul postirii fiind in legatura cu evenimentul Nasterii Domnului Iisus Hristos, unul dintre cele mai fericite din istoria mantuirii.

In perioada Postului Nasterii Domnului este dezlegare la peste in fiecare sambata si duminica pana la 20 decembrie (pomenirea Sfantului Ignatie Teoforul), precum si la fiecare sfant cu priveghere, praznuit in aceasta perioada, cand se dezleaga la peste, untdelemn si vin, de asemenea si la praznicul imparatesc al Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie), in orice zi ar cadea. Intre sfintii ale caror sarbatori sunt anul acesta prilej de dezlegare la peste, in cursul saptamanii, se afla: Sfantul Apostol Andrei (30 noiembrie), Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie), Sfanta Mucenita Filofteia de la Curtea de Arges (7 decembrie) si Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie). In perioada 20-24 decembrie, postul va deveni mai aspru.

Ultima zi a Postului Nasterii Domnului (24 decembrie), numita Ajunul Craciunului, este zi de post mai aspru decat celelalte zile: se ajuneaza pana dupa-amiaza, cand se obisnuieste sa se manance, in unele parti, grau fiert amestecat cu fructe si miere, in amintirea postului lui Daniel si a celor trei tineri din Babilon. In alte zone, se ajuneaza in aceasta zi pana la rasaritul luceafarului de seara, care ne aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Nasterea Domnului.

Sursa: agerpres.ro













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close