Ambasadorul american, avertisment pentru politicienii care imbratiseaza nationalismul economic si ataca multinationalele! S-ar putea sa fie influenta nociva a Rusiei, s-ar putea ca la mijloc sa fie aripa marginala, xenofoba si rasista a extremei drepte!

In: Stirile zilei

 

Ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm, a lansat luni un atac extrem de dur la adresa politicienilor si ziaristilor care promoveaza nationalismului economic, care se opun liberalismului si care ataca multinationalele „prin aluzii la pretinse si presupus infame legaturi evreiesti ale unor intreprinderi legitime”.


„Recrudescenta acestei retorici antisemite, insotite de transformarile economice cauzate de globalizare, constituie un teren fertil pentru cei care incearca sa manipuleze opinia publica si sa indeparteze Romania de temelia principiilor ei euro-atlantice”, a spus ambasadorul american in mesajul de Ziua Nationala de Comemorare a Holocaustului.

Klemm a adus in discutie si impactul stirilor false asupra Romaniei: „Aceasta animozitate este agravata de raspandirea diverselor scenarii false, fake news, care isi croiesc drum dinspre Internet in discursul public. Asemenea scenarii au o singura finalitate, un singur scop: sa ne divida, sa ne slabeasca institutiile si sa ne polarizeze societatile. Politicienii si jurnalistii care cedeaza tentatiei de a folosi aceste scenarii o fac probabil din oportunism, simtind ca exista sansa unui castig pe termen scurt chiar daca ei nu cred in mod necesar in respectivele scenarii. Dar acest oportunism este in cele din urma devastator. Iar prin intermediul acestuia se realizeaza de fapt opera dusmanilor nostri, a celor care incearca sa ne faca rau”.

Hans Klemm a incercat sa raspunda si intrebarii legate de interesele care stau in spatele acestor atacuri: „S-ar putea ca la mijloc sa fie aripa marginala, xenofoba si rasista a extremei drepte. S-ar putea sa fie influenta nociva a Rusiei. S-ar putea sa fie cei care incearca sa divizeze comunitatile prin agitatii de un nationalism economic strident. Toti cauta sa ne slabeasca parteneriatele si orientarea noastra transatlantica pentru propriile scopuri ostile”.

Citeste si   Romanii sarbatoresc Ziua Imnului! Vezi unde a fost cantat prima data!

Reprezentantul SUA la Bucuresti a oferit si solutia: “Singurul nostru raspuns la aceasta amenintare este identificarea acestor scenarii si rezistenta in fata lor. Iar cei care le disemineaza involuntar trebuie facuti sa inteleaga ce se intampla cu adevarat. Pentru ca numai prin rezistenta, prin contracararea acestui apel la instinctele primare ale oamenilor, putem sa readucem un echilibru Europei si lumii”.

Discursul integral al lui Hans Klemm

Membri ai Parlamentului, domnule consilier, reprezentanti guvernamentali, distinsi oaspeti, Excelentele voastre, doamnelor si domnilor,

Cu prilejul comemorarii astazi a tuturor victimelor Holocaustului, sa luam aminte si la o tendinta ingrijoratoare care prinde contur in Europa, o tendinta care aminteste de aceeasi retorica ce a cauzat Holocaustul. Din pacate, antisemitismul a fost prezent in diferite forme in Europa timp de sute de ani, poate un mileniu. Cu toate acestea, pentru aproape 50 de ani dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, amintirea ororilor Holocaustului a servit pentru intregul continent drept piedica in fata antisemitismului.

si totusi astazi, cei care se opun liberalismului si imbratiseaza nationalismul economic cauta din nou sa ii atace si sa ii demonizeze pe evreii din Europa si pe cei din afara ei. Fac acest lucru direct, prin manifestatii nationaliste si vandalizarea memorialelor si a cimitirelor. Dar fac acest lucru si indirect, prin atacarea companiilor multinationale si prin aluzii la pretinse si presupus infame legaturi evreiesti ale unor intreprinderi legitime cu scopul de a crea animozitate si de a prezenta concluzii funeste.

Citeste si   AMICAL: Romania a remizat cu Slovacia, scor 1-1! VIDEO

Recrudescenta acestei retorici antisemite, insotite de transformarile economice cauzate de globalizare, constituie un teren fertil pentru cei care incearca sa manipuleze opinia publica si sa indeparteze Romania de temelia principiilor ei euro-atlantice.

Aceasta animozitate este agravata de raspandirea diverselor scenarii false, „fake news”, care isi croiesc drum dinspre Internet in discursul public. Asemenea scenarii au o singura finalitate, un singur scop: sa ne divida, sa ne slabeasca institutiile si sa ne polarizeze societatile.

Politicienii si jurnalistii care cedeaza tentatiei de a folosi aceste scenarii o fac probabil din oportunism, simtind ca exista sansa unui castig pe termen scurt chiar daca ei nu cred in mod necesar in respectivele scenarii. Dar acest oportunism este in cele din urma devastator. Iar prin intermediul acestuia se realizeaza de fapt opera dusmanilor nostri, a celor care incearca sa ne faca rau.

S-ar putea ca la mijloc sa fie aripa marginala, xenofoba si rasista a extremei drepte. S-ar putea sa fie influenta nociva a Rusiei. S-ar putea sa fie cei care incearca sa divizeze comunitatile prin agitatii de un nationalism economic strident. Toti cauta sa ne slabeasca parteneriatele si orientarea noastra transatlantica pentru propriile scopuri ostile.

Citeste si   Facturile la gaze şi energie ar putea creşte pentru aproape 90 la sută din populaţie

Singurul nostru raspuns la aceasta amenintare este identificarea acestor scenarii si rezistenta in fata lor. Iar cei care le disemineaza involuntar trebuie facuti sa inteleaga ce se intampla cu adevarat. Pentru ca numai prin rezistenta, prin contracararea acestui apel la instinctele primare ale oamenilor, putem sa readucem un echilibru Europei si lumii.

Asa cum ne-am angajat sa nu uitam niciodata cosmarul Holocaustului, trebuie sa fim vigilenti in prevenirea atacurilor actuale si viitoare impotriva tuturor minoritatilor culturale si religioase. Nu trebuie sa permitem ca acesti oameni sa fie tapi ispasitori pentru aceia care se simt frustrati din cauza unei lumi ce devine din ce in ce mai interconectata.

in ceea ce ne priveste, Statele Unite sunt mandre de parteneriatul strategic pe care l-am avut cu Romania in ultimii 20 de ani. Prin intermediul sau, am reusit sa actionam constructiv in legatura cu multe probleme, inclusiv nevoia de a combate discriminarea in toate formele sale. Privim de asemenea spre Uniunea Europeana si eforturile pe care aceasta le-a depus in vederea armonizarii relatiilor dintre statele membre si popoarele sale.

Asa cum renumitul american, renumitul fiu al Romaniei Elie Wiesel a spus candva, „intotdeauna trebuie sa luam partea cuiva. Neutralitatea ajuta pe opresor, niciodata pe victime. Tacerea il incurajeaza pe tortionar, niciodata pe cel chinuit”.

Multumesc pentru atentie.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Ovidiu Cercel Tags: , , ,
REVINO IN TOP

Share Page

Close