Aproximativ 40 de persoane au fost reţinute la mitingul pentru Universitatea Craiova

In: Social, Stirile zilei

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că 37 de persoane au fost reţinute la mitingul din Piaţa Victoriei al suporterilor Universităţii Craiova, la care au participat şi fani ai echipelor bucureştene.

„La mitingul din Piaţa Victoriei, la care au participat aproximativ 300 de suporteri ai mai multor formaţii, care a fost însă organizat de suporterii Universităţii Craiova, au fost reţinute 37 de persoane, care au fost conduse la secţiile de poliţie 2 şi 4, pentru verificări şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Pentru instigarea la violenţă şi tulburarea ordinii publice ei riscă sancţiuni cuprinse între 500 şi 5000 de lei”, a spus Georgian Enache.


Suporterii au fost reţinuţi în urma unor incidente în timpul mitingului ce a început la ora 16.00 în Piaţa Victoriei. Fanii au afişat mai multe bannere: „Craiova noastră niciodată nu o să ştii cât de mult te iubim şi te purtăm în suflet”, „Ştiinţa va muri când noi nu vom mai fi”, „Mititelu groparul Craiovei”, „Fotbalul românesc fără dictatori naţiunea aşteaptă”, „Mititelu un sărac mincinos ne-a distrus”, „Nu cedăm şi drept dovadă ne mutăm peluza-n stradă”, „Naşule fă-ţi bagajul şi să cobori, ultimul mandat e adus de procurorii”, „Mitică, pensia să-ţi fie pe adresa de la puşcărie”, „Sandu şi Dragomir la ospiciu, Mititelu femeia lor de serviciu”. De asemenea, ei au scandat: „De Legea 4 nu ne e frică să-ţi dăm la … Mitică de la Ligă”, „Mitică la puşcărie”, „Ştiinţa nu moare”, „Pleacă brutare”, „Mircea Sandu eşti o mizerie”, „Pe Sandu şi Dragomir să-i vedem la cimitir”, „România stat poliţienesc”, „Ole ola refuzăm dictatura”, „Toată lumea ştie, ne conduce SIE”, „O dorinţă sinceră, România liberă”, „Cea mai proastă loterie este la Jandarmerie”.

La 45 de minute după ce a început mitingul autorizat, pe care fanii Craiovei îl anunţaseră ca fiind paşnic, un suporter al Universităţii a fost evacuat din rândul celorlalţi participanţi. Imediat s-a creat o ambuscadă, iar după câteva îmbrânceli între forţele de ordine şi suporteri, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene şi i-au dispersat pe majoritatea fanilor din Piaţa Victoriei. Mai mulţi fani au fost reţinuţi şi urcaţi în dubele Jandarmeriei. După aproximativ un sfert de oră, în Piaţa Victoriei au revenit aproximativ 100 de suporteri, care au continuat protestul. Unul dintre cei reţinuţi este fiul ofiţerului de presă al Universităţii Craiova Vicenţiu Neagoe, Vlad. Acesta a fost bătut de jandarmi, tras de păr în drum spre dubă şi i s-au pus cătuşele.

Andrei Florin, membru al Asociaţiei Suporterilor Români din partea clubului Dinamo, a declarat că jandarmii au început să îi bruscheze pe fani în momentul în care au strigat „Pleacă Traiane”.

În Piaţa Victoriei au fost aduse după scurt timp patru autocare cu care fanii Universităţii au venit de la Craiova, iar o parte dintre ei s-au urcat în ele. Alţi suporteri au plecat să protesteze în Piaţa Universităţii, unde s-au aflat fani ai Universităţii Craiova, Rapid, Dinamo şi Steaua.

Suporterii au protestat faţă de dezafilierea Universităţii Craiova şi faţă de Legea 4 (legea privind prevenirea şi combaterea violenţei pe stadioane).

Loading...

 













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Elena Tudor Tags: , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close