Au patimit pentru Hristos! Sfintii Apostoli Filimon, Onisim si Arhip sunt praznuiti astazi in CALENDARUL ORTODOX!

In: Calendar Ortodox, Stirile zilei

Acesti sfinti au vietuit pe vremea imparatului Nero. Au fost ucenici ai Sfantului Apostol Pavel si au patimit pentru Hristos in Kolasia. Din Sinaxar aflam ca pe cand isi inaltau rugaciunile catre Dumnezeu in sfanta biserica, impreuna cu alti crestini, au navalit asupra lor inchinatorii de idoli.

Atunci toti credinciosii care erau in biserica, au fugit,si au ramas numai Filimon, Arhip si Apfia, pe care, luandu-i paganii, i-au dus la Artoklis facatorul de paine al Efesului. Sfantul Arhip a fost batut aspru si strapuns cu cutite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfantul Filimon a fost batut fara mila si, fiind improscat cu pietre, s-a savarsit. Asemenea si Sfanta Apfia a fost ucisa cu pietre si in astfel de munci au trecut sfintii catre Dumnezeu.


Troparul Sfintilor Apostoli Filimon, Arhip si Onisim

Glasul 3

Sfintilor Apostoli, rugati pe Milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.

Condacul Sfintilor Apostoli Filimon, Arhip si Onisim

Glasul 4

Sfintite Apostole al lui Hristos Filimon, pe cei ce cu credinta savarsesc astazi preasfanta pomenirea ta, izbaveste-i pe toti de tot felul de ispite si de necazuri.

Sfanta Mucenita Cecilia

Sfanta Mucenita Cecilia s-a nascut la Roma din parinti foarte bogati. Facand juramantul fecioariei inaintea lui Dumnezeu, Sfanta Cecilia a imbracat pe dedesubtul hainelor stralucite la care o obliga rangul, camasa aspra, semnul nevointelor. Parintii ei au obligat-o insa la casatoria cu paganul Valerian, dar Cecilia, sfatuindu-l pe mirele ei in noapte nuntii, l-a castigat pentru dreapta credinta.  Acesta urmand sfatul ei, a mers la Episcopul Urban si s-a botezat. Valerian, mai tarziu, l-a adus la Hristos si pe fratele lui, Tiburtie. Nu la mult timp dupa aceea fratii au fost osanditi la moarte pentru credinta lor.  Desi fiind la locul de ucidere, acesti frati minunati l-au dobandit pentru Hristos si pe comandantul garzii, Maximus. Toti au dobandit cununa muceniceasca. Sfanta Cecilia a ingropat cu cinste la un acelasi loc sfintele lor trupuri. Ea a fost apoi adusa la judecata, caci neobosita propovaduia in randul paganilor dreapta credinta. Fiind intrebata de catre judecator care este sursa curajului ei, sfanta a raspuns: „Constiinta curata si credinta neindoielnica”. Sfanta Cecilia a fost osandita la moarte prin taierea capului. Calaul a lovit-o de trei ori cu sabia peste gat, fara ca sa o poata ucide. Ea doar s-a ranit, iar din ranile ei au sangerat foarte mult. Dupa trei  zile sfanta a adormit in Domnul. Sfanta Cecilia a luat cununa muceniciei impreuna cu ceilalti aproape de anul 230. Sfintele ei moaste se afla la Roma, in biserica inchinata ei.

Troparul Sfintei Mucenite Cecilia

Glasul 4
Mieluseaua Ta, Iisuse, Cecilia, striga cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc si pe Tine cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc intru Tine; si mor pentru tine, ca sa viez pentru Tine; ci, ca o jertfa fara de prihana, primeste-ma pe mine ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie. Pentru rugaciunile ei, ca un Milostiv, mantuieste sufletele noastre.

Condacul Sfintei Mucenite Cecilia

Glasul 4
Pe Sfanta Cecilia, care s-a facut mireasa lui Hristos de buna voie si si-a impodobit inima cu virtuti, cu sfanta cuviinta sa o laudam multimea credinciosilor. Ca ea a rusinat semetia lui Almachie, stralucind ca soarele in mijlocul celor ce o cautau si dupa aceea s-a aratat celor de pe pamant Dumnezeiesc sprijin, intarind credinta.

Tot in aceasta zi, Biserica face pomenirea:

– Sfintilor Mucenici Valerian si Tiburtie;

– Sfantului Maxim Capelarie;

– Sfintilor Mucenici Marcu, stefan si a altui Marcu;

– Chinuirii Sfantului Mucenic Procopie, cel din Palestina;

– Sfantului Mucenic Menignu Piuarul;

– Preacuviosului Parintelui nostru Avva;

– Sfintilor Hristofor si Eufimia;

– Sfintilor Talaleu si Antim;

-Sfantului Tadeu;

– Sfintilor Mucenici Agapion, Sisinie si Agapie;

– Sfantului Climent, episcopul Bulgariei cel din Ohrida;

Sursa: crestinortodox.ro













By: Elena Tudor Tags: , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close