Calin Popescu Tariceanu, trimis in judecata de procurorii anticoruptie! Vezi de ce este acuzat al doilea om in stat!

In: Injustitia

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a fost trimis in judecata de DNA pentru savarsirea infractiunilor de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului.  Potrivit unui comunicat de presa al DNA, in acelasi dosar a fost deferit justitiei si Marius Dorin Marian, acuzat de marturie mincinoasa.

In rechizitoriul intocmit de procurorii anticoruptie se arata ca, in cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lamurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegala a unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa, Tariceanu a facut, sub juramant, la data de 15 aprilie 2016, declaratii necorespunzatoare adevarului cu privire la aspecte esentiale ale cauzei asupra carora a fost intrebat si nu a spus tot ce stie in legatura cu imprejurari esentiale, urmarind prin aceasta impiedicarea/ ingreunarea tragerii la raspundere penala a inculpatilor cercetati in dosarul trimis in judecata.

Astfel, Tariceanu a sustinut in mod nereal ca nu a avut cunostinta despre retrocedarea catre Paul Philippe Al Romaniei a unor suprafete de teren in Baneasa (fosta ferma regala) si Snagov (trunchiul de padure Fundul Sacului), despre implicarea inculpatilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi si a altor persoane in procedurile de retrocedare si nici despre actele de vanzare-cumparare vizand aceste bunuri.

Totodata, Calin Popescu-Tariceanu este acuzat ca a mai facut declaratii necorespunzatoare adevarului si nu a spus tot ce stie in legatura cu relatia avuta cu inculpatii Tal Silberstein, Dan Catalin Andronic si Remus Truica, cu intalnirile si discutiile purtate cu acesta din urma referitor la taxele notariale privind tranzactionarea imobilelor mentionate si modalitatea de dobandire si valorificare a bunurilor revendicate.

„In acelasi context, inculpatul a mai precizat ca nu a avut o relatie apropiata cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzand totodata ca are cunostinta de relatia acestuia din urma cu inculpatul Tal Silberstein. Totodata, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton a afirmat in mod nereal ca nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din Romania”, spun procurorii.

De asemenea, inculpatul Marius Dorin Marian este acuzat ca, in contextul instrumentarii aceleiasi cauze, a facut, la data de 28 aprilie 2016, declaratii necorespunzatoare adevarului si nu a spus tot ce stie in legatura cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, in calitate de consilier personal la Cancelaria prim-ministrului Calin Popescu-Tariceanu, urmare a intelegerii acestuia din urma cu Tal Silberstein.

Totodata, Marius Dorin Marian a afirmat in mod nereal ca nu cunostea activitatea si atributiile de serviciu ale lui Marcovici, in conditiile in care acesta din urma era cunoscut in cercurile politice drept „omul lui Tal’.

Dosarul a fost trimis spre judecare inaltei Curti de Casatie si Justitie.

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close