CARIERA DE SUCCES si o VIATA FERICITA? Noi avem SECRETUL si PASII DE URMAT!

In: Stiinta, Stirile zilei

In ziua de azi, procrastinarea sau obiceiul prost de a amana lucrurile pe altadata reprezinta o adevarata problema pentru multe persoane, un obicei care poate afecta in acelasi timp si viata privata, dar si cariera.

Ajungem astfel sa ratam oportunitatile care ni se ivesc, sa lucram inutil si haotic, sa fim stresati, sa nu ne putem incadra in termene, iar in final ne vom simti vinovati si incompetenti. Evident fiind ca toti ne confruntam uneori cu acest fenomen, nu ne ramane decat sa invatam cum sa il infrangem.


Pentru inceput, ar fi util sa inlocuim „trebuie sa” cu „vreau sa”, pentru ca obligativitatea unui lucru ne face de obicei sa ne simtim fortati si revoltati, iar procrastinarea va intra in functie intocmai ca un mecanism de aparare, aparandu-ne de suferinta respectiva. Pe masura ce ne apropiem de termenul limita, frica de a rata acel termen ne face sa trecem peste aceasta tendinta de amanare, si astfel se explica terminarea multor proiecte pe ultima suta de metri, transpusa de unii in „lucrez bine sub presiune”.

Un prim pas spre rezolvarea acestei probleme este sa alegem ceea ce vrem sa facem si nu ceea ce trebuie sa facem. Poate va veti scuza in acest moment spunand ca sunt sarcini pe care nu dumneavoastra le hotarati, ci altii. Este adevarat, in mare masura, dar nu valabil in toate cazurile, pentru ca exista cu siguranta lucruri pe care dumneavoastra alegeti sa le faceti, precum si domenii in care nu procrastinati. Poate nu lipsiti niciodata de la intalnirea saptamanala cu prietenii sau nu ratati emisiunea preferata. Incercati deci sa va alegeti si acele sarcini care va fac placere.

Un alt aspect care favorizeaza amanarea este considerarea sarcinii ca un mare proiect pe care trebuie sa il terminam. E foarte probabil sa te simti coplesit si sa amani sarcina atunci cand te gandesti la un ansamblu ai carui pasi nu ii cunosti, cand ar fi mai usor sa privim in pasi mici. Planul nostru ar trebui sa se focalizeze nu pe „o sa termin …”, ci pe „o sa incep”, de preferat acum.

In plus, puteti imparti sarcina pe perioade scurte de timp, de exemplu 30 de minute, la sfarsitul carora veti primi o recompensa. Primirea recompensei, cum ar fi o gustare, vizionatul unui program la televizor, o plimbare, sau altceva care sa va faca placere, este conditionat de alocarea acelui interval de timp rezolvarii sarcinii. Ceea ce se intampla in multe cazuri in care se folosesc bucatile de timp, este sa va surprindeti ca mai lucrati si dupa terminarea acestora, cu gandul la recompensa.

Procrastinarea este alimentata de dorinta noastra de a face lucrurile perfect. Gandindu-ne la inceperea sarcinii ca totul trebuie sa fie perfect, vom alimenta aparitia stresului pe care il vom asocia sarcinii si astfel o vom tot evita. E mai bine sa incepem cu o schita, care stim ca este provizorie si o putem oricand adapta din mers.

Continuarea pe esibian.ro!













By: Elena Tudor Tags: , , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close