Cata sensibilitate! PSD-ul a reclamat o jurnalista la Politie pentru ca a postat asta pe Facebook! VIDEO

In: Politic, Stirile zilei

Cata sensibilitate a sefilor PSD care au reclamat o jurnalista la Politie pentru ca a publicat pe Facebook rezultatele alegerilor prezidentiale din Noua Zeelanda chiar in ziua alegerilor.

Organizatia din Hunedoara sustine ca aceasta postare ar fi putut influenta electoratul pe data de 2 noiembrie. Chemata la audieri, femeia a explicat ca nu exista reglementari in ceea ce priveste spatiul virtual si ca n-a incalcat nicio lege.


Jurnalistei din Hunedoara i se imputa faptul ca a postat pe Facebook, in plin proces de vot, rezultatele de la sectia de votare din Noua Zeelanda. Date care il dadeau castigator pe Klaus Iohannis, in timp ce candidatul PSD Victor Ponta se clasa abia pe locul 4.

Potrivit organizatiei PSD Hunedoara, electoratul ar fi putut fi influentat in ziua votului. Asa ca jurnalista a fost chemata sa dea declaratii la politie.

„Audierile au durat 5 minute. Am mers, am dat o declaratie prin care le-am explicat ca e vorba de contul meu privat, sa-mi arate legea in care e specificat ca in mediu virtual nu ai voie. Nu cred ca veti gasi o alta plangere la politie pe aceasta speta, in Romania”, a afirmat jurnalista Europa FM, Monalise Hihn.

Si specialistii spun ca postarea jurnalistei nu incalca vreo lege. Prevederea legii electorale care interzice difuzarea de stiri sau informatii in perioada alegerilor vizeaza doar mass media.

„Din punct de vedere legal eu nu am gasit in postarea respectiva elementele constituirii unei infractiuni. Cu siguranta cei care vor incerca sa forteze nota vor pleca de la premisa ca Facebook a fost considerat prin anumite decizii ale Curtii Europene ca fiind spatiu public”, a afirmat avocatul Daniel Fenechiu.

Cel mai probabil, acest caz se va solutiona cu o clasare, spun specialistii.

Sursa: b1.ro













By: Cristian Milut Tags: , , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close