Cati bani castiga statul de pe urma voucherelor de vacanta. Estimarile sunt URIASE!

In: Bani

Valoarea totala a voucherelor emise este de peste 170 de milioane de euro, iar estimarile arata ca in viitor se preconizeaza venituri din tichetele de vacanta de peste 400 de milioane de euro.

 


Federatia Patronatelor din Turismul Românesc considera ca sistemul voucherelor de vacanta va fi operational, cel mai devreme, la sfârsitul sezonului estival.

 

Legea voucherelor de vacanta a fost adoptata marti in Parlamentul României. Potrivit proiectului, institutiile publice, regiile autonome, societatile reglementate la care statul este actionar unic sau majoritar, societatile si companiile nationale care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca pot acorda vouchere de vacanta. Aceste vouchere vor fi acceptate numai de structurile de primire turistice sau agentiile de turism autorizate de Ministerul Turismului si utilizate doar pentru achizitionarea de servicii turistice pe teritoriul României.

 

Legea voucherelor de vacanta a fost sustinuta de catre agentiile de turism de mai bine de cinci ani. Desi fusese adoptata ca Ordonanta de Guvern in 2009, impactul ei a fost foarte mic, deoarece bugetarilor li s-a taiat acest drept din cauza crizei. Ordonanta a functionat temporar, oricum, pâna la adoptarea in forma finala a legii organice. Conceptul voucherelor de vacanta va incuraja angajatii structurilor de stat si private sa opteze pentru petrecerea concediilor in România”, a declarat Adrian Voican, director general Bibi Touring.

La sfârsitul anului 2013, in România erau 5,1 milioane de angajati, dintre care 1,18 milioane bugetari. Daca fiecare din cei peste cinci milioane de angajati ar primi vouchere de vacanta, valoarea maxima a tichetelor pe care le poate primi o persoana fiind de 5.100 de lei, atunci rezulta, potrivit calculelor Federatiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) ca potentialul maxim al pietei este de peste 26 de miliarde de lei (aproimativ 5,7 miliarde euro).

Din aceasta suma, peste 6 miliarde de lei (aproximativ 1,3 miliarde de euro) ar proveni doar de la bugetari.

Insa, in realitate, intr-un scenariu optimist, dupa ce angajatorii, hotelierii si agentiile de turism se vor obisnui cu acest sistem de plata, se va utiliza aproximativ 30% din capacitatea pietei reprezentate de bugetari, respectiv 400 de milioane de euro, sustin reprezentantii federatiei.

„Prin utilizarea voucherelor de vacanta se pot introduce in circuitul financiar incasari de 173 de milioane de euro pe an in, cel mai pesimist scenariu. Tinând cont ca ne aflam la jumatatea anului, de faptul ca legea nu a fost inca promulgata si publicata in Monitorul Oficial si ca nu au aparut normele de aplicare, consideram ca actul normativ va fi operational, in cel mai fericit caz, la sfârsitul sezonului estival. Acesta este unul dintre punctele slabe ale sistemului”, a declarat intr-un comunicat Dragos Raducan, vicepresedintele FPTR.

Un alt minus al proiectului de lege este, potrivit federatiei, mentinerea limitarii comisionului agentiilor de turism, care va duce la scaderea interesului acestora de a utiliza acest sistem de decontare. In acelasi timp, turistii vor apela direct la unitatile de cazare si vor achizitiona servicii la nivelul tarifelor de receptie, adica cu 30-40% mai scump.

„Sunt, bineinteles, si foarte multe puncte tari. In primul rând, turismul românesc primeste un ajutor solicitat de ani buni. Tichetele de vacanta vor impulsiona dezvoltarea acestui sector al economiei. Faptul ca voucherele vor inlocui primele de vacanta in sistemul bugetar reprezinta un mare câstig pentru toata lumea”, a precizat Dragos Raducan, vicepresedintele FPTR.

Federatia Patronatelor din Turismul Românesc a fost unul dintre sustinatorii introducerii tichetelor de vacanta si a participat la negocieri inca din anul 2002.

Pe de alta parte, Alin Burcea, prim-vicepresedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), considera ca voucherele de vacanta pentru angajatii companiilor de stat vor avea un efect moderat, urmând sa aduca un surplus de aproximativ 250.000 de turisti, dar daca ar fi fost scutite de impozite ar fi avut un efect de patru-cinci ori mai mare.

Institutiile pot acorda angajatilor vouchere de vacanta de maximum 6 salarii minime brute

Camera Deputatilor a decis, marti, ca institutiile publice, regiile autonome, societatile si companiile nationale sa poata acorda angajatilor vouchere de vacanta in valoare de maximum 6 salarii brute minime pe economie, cu care pot fi cumparate pachete de servicii in unitati de turism autorizate.

Deputatii au adoptat cu 215 voturi „pentru”, 7 „impotriva” si 100 abtineri un proiect de lege in acest sens care modifica o ordonanta din 2009.

Aceste vouchere de vacanta se vor emite numai online si vor fi suportate integral de angajatori. Prestarea serviciilor achizitionate prin intermediul voucherelor se va face in unitatile turistice autorizate de Autoritatea Nationala pentru Turism, iar comisionul maxim perceput de aceste agentii nu va putea depasi 10% din valoarea pachetului de servicii oferit.

Angajatul care va beneficia de vouchere de vacanta nu va mai primi prime de vacanta sau bilete de odihna.
Ministrul pentru IMM si Turism, Florin Jianu, a declarat ca au fost inlocuite tichetele de vacanta cu vouchere de vacanta care sunt moderne si se emit numai in regim electronic, fara costuri suplimentare si fara intermediari.

 













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close