Ce alimente consumau dacii pentru a face fata valurilor de dusmani?

In: Life

Specialistii au scos la iveala aspecte inedite privind civilizatia geto-daca. De-a lungul timpului, istorici, istorici ai religiilor sau etnologi au avansat ideea ca dacii foloseau narcotice pentru a intra in transa. Ciupercile si canabisul erau preferatele lor.

Dacii, cei mai viteji si mai drepti din neamurile tracilor, cum spuneau autorii antici, au fost triburi considerate barbare de romani sau greci, scrie adevarul.ro. Triburi razboinice care au ocupat un intins spatiu din zona centrala si est-europeana si care au reusit intr-o anumita perioada sa-si supuna majoritatea dusmanilor. Istoria dacilor a fost insa romantata atat in secolul al XIX-lea, dar mai ales in anii comunismului. Multe dintre traditiile vechi ale dacilor si cutume inedite au ramas putin cunoscute publicului larg, tocmai fiindca nu se potriveau cu ideologia partidului in ceea ce priveste imaginea dacului, stramosul nobil.


Pe acesti razboinici ii aminteste si Ovidius, poetul roman exilat pe malul Marii Negre care are ocazia sa-i vada.

„Au glas aspru, chip salbatic si sunt cea mai adevarata intruchipare a lui Marte. Parul si barba lor n-au fost tunse niciodata”, remarca acesta in Tristele. Unii specialisti spun, inclusiv asa cum sugereaza si Eliade, ca razboinicii daci din aceste confrerii ar fi ajuns la starea de animal si la aceea „furie eroica” fara frica de moarte si cu ajutorul narcoticelor. Este vorba in primul rand de un tip de ciuperca halucinogena, numita popular „muscarita”, celebra pentru palaria sa colorata. La baza otravitoare, consumata in cantitati mici ar fi avut efecte halucinogene puternice.

„Specialistii sunt de regula de acord cu faptul ca ciuperca «muscarita» era folosita ca un foarte puternic drog de catre tinerii razboinici din confreriile initiatice masculine pentru provocarea starilor de furor heroicus si appetitus mortis, stari de care amintesc autorii clasici cand vorbesc de naravurile razboinice ale populatiilor indo-europene, inclusiv ale scitilor, iranienilor, geto-dacilor si germanilor”, scria specialistul Andrei Oisteanu in „Narcotice in cultura romana”. Aceasta ideea este avansata si de profesorul universitar Ostin Mungiu, un reputat specialist, in articolul „Dacii anesteziau cu sirop de matraguna combinat cu vin”, din ziarul „Lumina”. „Faptul ca geto-dacii se jertfeau cu o seninatate si o bucurie ce cu greu pot fi intelese s-ar datora nu numai fanatismului, ci si administrarii unor substante psihoactive din plante, care induceau o stare halucinanta, care ii pregateau pentru intalnirea cu zeii”, scrie acesta.

Specialistii arata ca nu doar razboinicii consumau narcotice, ci si preotii, sau mai precis samanii, acei asceti zalmoxieni care intrau in transa pentru a comunica cu zei. Acestia ar fi folosit cannabisul pentru a „lua legatura cu zeii”. Este vorba de ascetii numiti kapnobatai, cei care umblau prin fum. „Vasile Parvan ii traduce drept «calatori prin nori», iar I. Coman, «umblatori prin fum». Mircea Eliade este de parere ca «umblatorii prin fum» se refera la un extaz provocat de fumul ce rezulta la arderea semintelor de canepa, despre care ne vorbeste Herodot”, preciza Ion Horatiu Crisan in „Spiritualitatea geto-dacilor”. De altfel, Herodot se refera la fumigatiile cu cannabis practicate de sciti in spatiul carpato-danubiano-pontic. Istoricul grec spune ca scitii, neam iranian, stateau in corturi inchise si se afumau cu diferite ocazii cu cannabis. Vasile Parvan avansa ideea ca si getii participau la aceste ritualuri.

Autorii antici si specialistii atesta utilizarea la triburile trace cu diferite ocazii a cannabisului. in special la ospete, unde efectul halucinogen era puternic. De exemplu, Pomponius Mela, un istoric latin din secolul I d HR, spunea de un obicei tracic la ospete. „Ei arunca in focurile in jurul carora se sade, seminte, al caror miros, provoaca comesenilor o veselie asemanatoare cu betia”, scria autorul latin. si nu este singurul. Solinus, un geograf roman din secolul al III-lea, mentioneaza si el un obicei asemanator. „in timpul pranzului, sotii inconjoara vetrele, arunca in foc samanta din buruienile pe care le au si, dupa ce sunt loviti de mirosul acestora, cu simturile amortite, simt o veselie asemanatoare cu betia”. Andrei Oisteanu, in „Narcotice in cultura romana”, spune ca fie dacii cultivau canepa, fie era vorba de canepa salbatica folosita la ritualuri, in special la nunti. „La sfarsitul secolului al XIX lea, Erwin Rohde era de parere ca planta al carei fum stupefiant il inhalau tracii, scitii si massagetii era Cannabis indica, din care se extrage hasisul”, preciza Oisteanu, in lucrea mentionata.

Totodata, descoperirile arheologice sunt sarace ca informatie, pentru reconstituirea anumitor aspecte sociale, cutumiare si de istorie a mentalitatilor in cazul dacilor. Putinele informatii vin din zona greco-romana, prin intermediul istoricilor si geografilor latini si greci. Un aspect inedit avansat timid in perioada comunista de istorici, dar dezvoltat de specialisti precum Mircea Eliade sau Andrei Oisteanu, este folosirea narcoticelor in randul populatiei dace. Mai pe scurt, substantele halucinogene pe care dacii le foloseau pentru a atinge extazul.

Ciupercile erau preferatele razboinicilor Mircea Eliade, cunoscutul istoric al religiilor, a incercat o reconstituire a societatii geto-dace, altfel decat o stim in mare parte din manualele de istorie. Astfel, Eliade prezinta tineri adoratori ai lupului, ca animal totemic, si confrerii razboinice, cu ritualuri initiatice si apucaturi animalice. „Esentialul initierii militare consta in transformarea rituala a tanarului razboinic in fiara. Nu era vorba numai de bravura, de forta fizica sau de putere de a indura, ci de o experienta magico-religioasa care modifica felul de a fi al tanarului razboinic.

Acesta trebuia sa-si transmita umanitatea printr-un acces de furie agresiva si terifianta, care il asimila carnasierelor turbate”, scria Eliade in „De la Zalmoxis la Ghenghis Han”. imbracat in piele de animal, razboinicul dac din cadrul acestor confrerii razboinice de initiati, un fel de „berserkir” (n.r. animal turbat), devenit renumit in lumea germanica, era o fiara de neoprit pe campul de lupta. „Atat timp cat razboinicul era imbracat in pielea animalului, el nu mai era om, era carnasierul insusi: nu numai ca era un razboinic feroce si invicibil stapanit de furor heoricus, dar nu mai avea nimic omenesc; pe scurt, nu se mai simtea legat de legile si obiceiurile oamenilor”, adauga Eliade.

 













By: Ovidiu Cercel Tags: , , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close