Concert de exceptie al corului Armatei Rosii! Ansamblul Alexandrov renaste si revine in forta la Bucuresti!

In: Cultura

Ansamblul Alexandrov, Marele Cor al Armatei Rosii, revine in forta la Bucuresti, in noua sa formula, cu concertul special „The Great Revival”(Marea Renastere) pe 17 noiembrie, la Sala Palatului. Spectacolul, inchinat memoriei membrilor Corului care au pierit in accidentul aviatic de anul trecut, va prezenta un repertoriu integral rusesc.

Anul trecut, pe 25 Decembrie, chiar in ziua de Craciun, un avion militar rusesc cu 92 de persoane la bord se prabusea in Marea Neagra, in zbor spre Siria, toti cei aflati la bord pierzandu-si viata. Printre pasageri, 64 de membri ai Corului Armatei Rosii – cantareti, dansatori si membri ai orchestrei, inclusiv directorul si dirijorul Valeri Khalilov. Stirea face inconjurul lumii, iar presedintele Vladimir Putin declara ziua de 26 decembrie zi de doliu national in Rusia. O pierdere imensa pentru cultura rusa, si pentru intreaga lume.


Povestea celui mai mare si mai faimos ansamblu coral din istoria Rusiei nu se opreste insa aici. De la jumatatea anilor ’30 incoace, de cand renumele sau a depasit granitele Uniunii Sovietice, corul a numarat in permanenta aproape 300 de membri. Dupa tragicul accident, cei ramasi au fost luati cu asalt de mii de interpreti consacrati care au vrut sa contribuie la reintregirea corului (multi dintre ei renuntand la cariere solo promitatoare). Doua luni de zile au durat preselectiile tinute de Ministerul rus al Apararii. si astfel, in februarie, la Moscova, precum Pasarea Phoenix, Corul Armatei Rosii a renascut si a sustinut primul sau spectacol de dupa tragedia aviatica din ziua de Craciun.

Citeste si   VIDEO: Justin Bieber, dat in judecata de mama unei fane

Membrii vechi si noi, in uniforme, s-au adunat la Teatrul Armatei Ruse din Moscova, prezentand cele mai cunoscute cantece populare rusesti in fata unui public format in cea mai mare parte din militari. Ansamblul Alexandrov a sprijinit si inspirat oamenii in perioade dificile, critice, iar astazi ei insisi au nevoie de sprijijn, a afirmat adjunctul ministrului rus al Apararii inainte de spectacol. “Cei care au murit vor ramane in sufletul nostru intotdeauna, vor fi in muzica si dansul nostru. Am adus artisti extraordinar de talentati in noua formula”

Citeste si   Lady Gaga şi-a anulat concertul din Indonezia

Ce ramane definitoriu pentru toate spectacolele Ansamblului Alexandrov? Muzica lor reprezinta chintesenta sufletului rusesc. Acopera un repertoriu fenomenal de bogat, la un nivel neimaiantalnit de finete a interpretarii. Corul este alcatuit din trei sectii vocale, tenor, bariton si bas, dar, pe anumite pasaje muzicale, se poate diviza in pana la 8 linii vocale distincte. Instrumentele populare rusesti – donara, balalaica si acordeonul – se combina cu instrumentele de suflat din metal si lemn.

Director artistic este Gennady Sachenyuk, iar evenimentul este organizat de Asociatia Culturala Mall 4 Art. Biletele sunt disponibile la preturile de 100 lei (categoria III), 150 lei (categoria II), 200 lei (categoria I), 250 lei (categoria VIP). Pot fi cumparate online, prin eventim.ro, bilet.ro, myticket.ro si bilete.ro, si in format fizic, de la casele de bilete ale Salii Palatului, Magazinul Muzica, Libraria Mihai Eminescu, oficiile Postei Romane semnalizate Bilete.ro si din magazinele Vodafone. Presale: 20% reducere la toate categoriile de bilete pana pe 9 mai inclusiv.

Citeste si   VIDEO UIMITOR: Uite aici cum pot sa cante 5 pianisti la un singur pian!

Spectacolul „The Great Revival”  straluceste prin dansurile autentice si garderoba somptuoasa, impresionanta: zeci de costume lucrate cu migala si talent. Pe scena vor fi 120 de artisti, iar repertoriul, 100% rusesc, va include bijuterii muzicale precum Ochi Cernye sau Kalinka. Turneul international din acest an ii va purta nu doar in Rusia, ci si in alte tari din Europa.

Cateva repere din istoria corului Armatei Rosii

Istorie:

– in 1990, Ansamblul Alexandrov a cantat alaturi de Roger Waters, in super productia The Wall, concert care a sarbatorit caderea Zidului Berlinului. Au interpretat piesa „Bring The Boys Back Home”.

– in 1993 ansamblul a ajuns in atentia iubitorilor de muzica pop prin colaborarea cu formatia finlandeza „Leningrad Cowboys”. Ansamblul Alexandrov a sustinut, alaturi de finlandezi, un concert in Piata Senatului din Helsinki in fata unui numar impresionant de ascultatori, peste 70 000.

– in anul 2004, membrii corului au sustinut un concert de neuitat la Vatican, in fata Papei Ioan Paul al II lea.

 

 













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

REVINO IN TOP

Share Page

Close