Cristian Cioacă, achitat în dosarul privind violarea corespondenţei fostei sale soţii, Elodia Ghinescu

In: Stirile zilei

Poliţistul Cristian Cioacă a fost achitat, vineri, în dosarul în care a fost judecat pentru violarea corespondenţei prin e-mail a fostei sale soţii, avocata Elodia Ghinescu, a dispus Judecătoria Braşov după rejudecarea dosarului, decizia nefiind finală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Braşov, Anda Sânpetru, Cristian Cioacă a fost achitat întrucât, conform Articolului 10, litera B din Codul de procedură penală, „fapta nu este prevăzută de legea penală”.


Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile.

Avocata acestuia a cerut în instanţă achitarea clientului ei pe motiv că, atât timp cât avocata Ghinescu a fost declarată oficial moartă, existând un certificat de deces în acest sens, această infracţiune nu mai există.

Dosarul de violare a corespondenţei electronice a Elodiei Ghinescu a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Braşov, în aprilie 2011, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Iniţial, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe Cioacă, în 27 septembrie 2010, la trei ani de închisoare cu suspendare. Hackerul Adrian Niţu, judecat în acelaşi dosar, a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în februarie 2009, alături de hacker-ul Adrian Niţu, pentru acces fără drept la sisteme informatice, restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi transferul neautorizat de date informatice.

Cea de-a treia persoană cercetată în acest dosar a fost fostul coleg al lui Cioacă, Marius Sebastian Breazu, ofiţer de poliţie judiciară la IPJ Braşov. Acesta însă nu a fost trimis în judecată, fiindu-i aplicată doar o sancţiune administrativă.

Cioacă a refuzat să dea orice declaraţie cu privire la acest caz în faţa procurorilor, în schimb a recunoscut în faţa presei că a intrat de pe calculatorul bun comun al celor doi soţi în contul de Yahoo Messenger al fostei sale soţii.

Pe numele lui Cristian Cioacă a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, conform unei decizii din 24 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă acesta a stat doar câteva zile în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, întrucât a fost eliberat sub control judiciar.

Loading...

Acesta este al doilea dosar în care Judecătoria Braşov l-a achitat pe Cioacă, după cel de „furt între soţi”, când instanţa a decis să-l achite pe poliţist, în 26 iunie 2011. Avocata familiei Ghinescu a făcut recurs, următorul termen în acest dosar fiind în 19 aprilie, la Curtea de Apel Braşov.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Elena Tudor Tags: , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close