Dacian Ciolos: Conducerea ISU Bucuresti trebuie demisa! Nu mai au ce cauta in sistem

In: Politic

Premierul Dacian Ciolos i-a cerut, miercuri, ministrului Afacerilor Interne, Petre Toba, sa demita conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti si a afirmat ca sefii institutiei „nu mai au ce cauta in conducerea ISU sau in ISU ca atare”.

„Va rog sa confirmati ca cei de la conducerea ISU Bucuresti au fost demisi si ca nu mai au ce cauta in conducerea ISU sau in ISU ca atare pentru ca e pacat ca din cauza unor astfel de comportamente sapam la credibilitatea unei institutii care se afla in prima linie a serviciului public. Am inteles ca a fost suspendata conducerea, vreau sa ma asigur ca este demisa si ca niciodata cei care au fost la conducerea ISU Bucuresti nu se mai pot intoarce. Stiu ca sunt niste reguli la militari, dar vreau sa ma asigur ca cei care au fost la conducerea ISU nu mai au ce cauta in sistem”, i-a transmis Ciolos ministrului Toba, la inceputul sedintei saptamânale de guvern.


Premierul a afirmat ca la ISU Bucuresti sunt „probleme structurale si nu doar o situatie punctuala” si le-a solicitat ministrului si secretarului de stat in MAI Raed Arafat sa prezinte in perioada imediat urmatoare un plan de restructurare a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, scrie Agerpres.

„Sunt deficiente care vor trebui corectate si ma bucur ca in programul de guvernare, fara sa avem toate aceste elemente pe care le avem acum, am introdus si obiectivul de a reforma ISU. (…) O sa va rog sa transmiteti domnului Arafat ca astept de la dânsul, in perioada imediat urmatoare, un plan de reforma si de restructurare a ISU, mai ales pe partea de prevenire, unde inteleg ca sunt sincope”, a precizat Ciolos.

Prim-ministrul a mai spus ca, in opinia sa, situatia creata nu este una singulara, ci se mai regaseste si in alte locuri in tara.

„Eu am aflat astazi si inteleg ca si domnul Arafat a aflat aseara faptul ca cei de la ISU Bucuresti, pe partea de prevenire, fusesera deja informati de problemele de la clubul Colectiv. In loc sa mearga acolo si sa ia masurile necesare au mai adaugat o hârtie la birocratia noastra obisnuita, le-au trimis prevederile legale celor de la clubul Colectiv, spunându-le ce sa faca, fara sa verifice concret pe teren. Sunt aproape convins ca nu e o situatie singulara. Probabil nu e doar la Bucuresti si de asta as vrea sa vad in perioada imediat urmatoare din partea dlui Arafat — si va rog sa va implicati si dvs personal — o analiza si un plan de actiune acolo pentru o restructurare a ISU”, i-a mai transmis Ciolos ministrului de Interne.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Citeste si   Ponta: Dam putere direct celor de la ISU sa inchida cluburile care pun in pericol viata oamenilor
By: Ovidiu Cercel Tags: , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close