Dan Diaconescu mai are trei zile sa vina cu banii pentru OLTCHIM! Angajatii continua a treia zi de proteste

In: Infrastructura, Stirile zilei

Aproximativ 300 de angajati ai Oltchim Ramnicu Valcea continua cea de-a treia zi de proteste, oamenii asteptand ca luni Dan Diaconescu sa vina cu banii pentru combinat si sa se semneze contractul de privatizare.

Peste 300 de angajati ai Oltchim au iesit vineri din nou sa protesteze pe platoul din fata pavilionului administrativ al unitatii.


„Asteptam ca privatizarea cu Dan Diaconescu sa se realizeze, dar cel mai important este sa dam drumul productiei. Avem nevoie de banii pe care ministrul Chitoiu a promis ca ii da pentru repornirea instalatiilor. Nu poti sa faci o pivatizare cu Diaconescu sau cu altcineva cu combinatul inchis. De asemenea, asteptam banii pe august si septembrie pentru ca suntem disperati. Ieri (joi – n.r.) am primit tichetele de masa pe luna iulie, dar azi vrem avansul pe luna august”, a spus unul dintre protestatari.

La randul sau, liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, le-a explicat oamenilor care este stadiul negocierilor contractului de privatizare, spunandu-le ca a cerut autoritatilor ca daca luni nu va fi semnat contractul de privatizare sa se incheie „orice discutie despre privatizare”.

„Daca se semneaza contractul de privatizare, luam salariile si ne vom plati datoriile. Daca luni nu se semneaza contractul, am solicitat sa se incheie orice discutie despre privatizare si dorim repornirea instalatiilor. Altfel nu vom mai avea ce sa privatizam, deoarece instalatiile se dregradeaza in stare de nefunctionare. Daca nu reluam productia, este grav. Am solicitat ca luni ca sa se ia o decizie in ceea ce priveste privatizarea. Am calculat repartitia din cele 40 de milioane de euro pe care le vom primi, cat e necesar pentru repornirea instalatiilor, cat este necesar pentru plata salariilor, totul este sa primim banii rapid”, le-a spus Cernev protestatarilor.

Dan Diaconescu a castigat licitatia pentru preluarea a 54,8% din actiunile Oltchim, dupa ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare pret, pentru titlurile detinute de stat.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Citeste si   Oltchim s-a calificat in semifinalele Champions League!
By: Elena Tudor Tags: , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close