DESCOPERIRE: Robotul Curiosity a gasit ceea ce oamenii de stiinta cautau de mult! Vezi FOTO

In: Stirile zilei, Tech

NASA a anuntat ca robotul Curiosity, aflat pe Marte de pe data de 6 august, a realizat o prima descoperire importanta legata de solul martian.

Confom oamenilor de stiinta, Curiosity a descoperit pe solul martian pietre ce provin din albia unui fost parau, confirmand astfel ipoteza referitoare la prezenta apei in trecutul planetei rosii.

Alte indicii despre prezenta apei pe Marte au fost deja observate, dar este pentru prima data cand astfel de sedimente, lasate de scurgerile de apa, au fost descoperite.

Sondele spatiale au realizat de multa vreme fotografii ale unor canale la suprafata lui Marte, despre care se presupunea ca erau formate prin scurgerea apei, in trecutul planetei.

Imaginile transmise de Curiosity prezinta pietrisuri, pietricele si nisipuri cimentate intr-un strat de roci conglomerate cu o grosime de 10-15 centimetri, datand probabil din urma cu mai multe miliarde de ani, a declarat intr-o conferinta de presa William Dietrich de la Universitatea California, unul dintre specialistii implicati in aceasta misiune.

Acele parauri ar fi putut sa existe timp de „mii sau chiar milioane de ani”, a adaugat el.

Marimea pietrelor – care variaza de la cea a unui fir de nisip la cea a unei mingi de golf – si forma lor ofera o idee despre viteza si distanta de scurgere a acelui parau.

„Pornind de la marimea acestor pietre (dintre care unele s-au desprins din roca), putem sa deducem ca apa curgea cu aproximativ 0,91 metri pe secunda” si ca apa avea o adancime de circa un metru, corespunzatoare distantei dintre glezne si coapse”, a precizat William Dietrich.

„Forma acestor pietre dezvaluie faptul ca ele au fost transportate, iar marimea lor confirma ca nu au fost transportate de vant, ci de un curs de apa”, a subliniat Rebecca Williams de la Planetary Science Institute din orasul Tucson (Arizona), membra a echipei de cercetatori care coordoneaza misiunea Curiosity.

Cercetatorii vor putea sa foloseasca instrumentele de la bordul robotului Curiosity pentru a determina compozitia chimica a acestui strat de roci conglomerate, ce ar putea sa dezvaluie mai multe informatii despre caracteristicile mediului umed in care s-au format acele sedimente.

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close