Din 30 iunie se va putea circula pe Autostrada Soarelui de la Bucureşti la Constanţa

In: Infrastructura, Stirile zilei

Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, susţine că se va putea circula pe Autostrada Soarelui de la Bucureşti la Constanţa la sfârşitul lunii iunie, după ce vor fi deschise traficului şi sectoarele Murfatlar-Medgidia şi Medgidia-Cernavodă.

„Am avut discuţii intense cu constructorul în ultimele două săptămâni. Am fost aici, am analizat stadiul lucrărilor, e adevărat că a avut nişte dubii, între timp dubiile s-au elucidat, ne-am lămurit şi care este data, este cea anunţată anul trecut, 30 iunie. După cum aţi văzut, la acest moment suntem într-un stadiu suficient de avansat cât să spunem că se va circula pe 30 iunie”, a declarat, vineri după-amiază, Alexandru Nazare, la finalul vizitei pe şantierul autostrăzii.


El a mai spus că deocamdată lucrările sunt în grafic, iar în cazul în care vor fi întârzieri, constructorul va fi penalizat.

„Dacă nu va fi gata avem metodele deja testate anul trecut prin care o să-i forţăm să îşi facă treaba, adică înştiinţări de remediere, penalităţi, şamd. Ce este important de subliniat este că ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în octombrie anul trecut. Asta înseamnă că au avut, dacă luăm în calcul şi o lună şi jumătate de iarnă, câteva luni la dispoziţie. Progresul pe ambele tronsoane este în grafic. Până acum şi-au făcut treaba, esenţial de acum încolo este să menţină ritmul”, a menţionat ministrul Transporturilor.

Nazare consideră că se poate lucra chiar şi mai repede, iar în cazul în care lucrările nu vor fi în termen, va fi suplimentat numărul muncitorilor.

„Se poate lucra în unele locuri mai repede. Spre exemplu, la viaducte, când am fost acum două săptămâni, aproape că nu erau turnate pilele, acolo se poate lucra şi mai bine, acolo trebuie să se lucreze şapte zile din şapte, inclusiv noaptea pentru că de acele viaducte depinde, în mare parte, deschiderea traficului”, a mai spus ministrului, care a atenţionat că nu trebuie făcut rabat de la calitate.

Alexandru Nazare a spus că pe sectorul de la Murfatlar la Medgidia lucrările sunt realizate în proporţie de 78 la sută, iar de la Medgidia la Cernavodă, în proporţie de 22 la sută.

Întrebat când se va putea circula pe autostradă de la Constanţa la Nădlac, ministrul Transporturilor a estimat că în 2016-2017.

Loading...

Ministrul a menţionat că şi la centura municipiului Constanţa lucrările vor fi încheiate în 30 iunie.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close