Disperarea unei MAME cu cinci copii: „As striga ca dragostea poate invinge CANCERUL“!

In: Social, Stirile zilei

Mioara Grigore, profesoara de religie, mama a cinci copii a fost diagnosticata in urma cu cini ani pe cand avea doar 44 de ani cu cancer la san.

Medicii nu i-au dat mari sanse de supravietuire atunci. Numai dragostea si rugaciunile copiilor, ale sotului si ale prietenilor adevarati au tinut-o in viata. Momentan, starea de sanatate a doamnei Grigore este tot mai fragila: cancerul i-a afectat si plamanul drept si o parte din ficat. Din punct de vedere medical, ultima sansa de vindecare este intr-un institut oncologic din orasul texan Houston, America. Pentru a ajunge acolo, Mioara Grigore are nevoie de ajutorul nostru!


La o saptamana dupa internarea in Spitalul Militar din Bucuresti, unde i s-a scos o cantitate mare de lichid din plamanul afectat de tumori maligne, doamna Mioara Grigore isi exprima recunostinta pentru toti semenii care au contribuit la strangerea unei parti importante din suma necesara achitarii interventiei medicale ce i-ar putea salva viata: „Din 50.000 de dolari s-au strans in jur de 30.000 de dolari, intr-un timp record. A fost o minune ca oamenii, acesti ingeri pentru mine, sfinti, au strans banuti ca sa plec la Houston, la un mare institut oncologic, unde un prof. dr. Burzynski are un tratament revolutionar. Sper, nu stiu daca va fi si pentru mine sau daca va da roade, dar e o ultima sansa de a incerca. Aceasta ultima interventie m-a slabit foarte mult, recunosc ca nu mai am energia de la inceput. De aceea respir oarecum greu. Am pierdut foarte mult sange si asta imi da o neputinta pe care nu am avut-o pana acum, dar cu rabdare nadajduiesc sa revin la normal cat de cat si intr-o saptamana, maximum doua, cu mila Maicii Domnului si a Bunului Dumnezeu, sper sa ma operez. Multumesc tuturor, n-am cuvinte! Nu stiu daca isi dau seama, daca stiu ce au facut, cat de mult si-au luat cerul efectiv, pentru ca daca ar vedea cum acesti cinci copilasi, intre care un baietel cu sindrom Down, se bucura de mamica lor zi de zi, si-ar da seama ca au facut o fapta nemaipomenita. Din suflet multumesc tuturor, le-as multumi zi si noapte. Daca nu as obosi cand as vorbi si as avea un pic de aer mai mult in plamani, as lua o portavoce si as spune tuturor cat de mult ii iubesc. Nu stiu ce sa daruiesc tuturor acelor oameni care au facut si fac atata pentru mine. Le dau lacrimile mele de multumire, le dau recunostinta mea, le dau gandul meu tot cel bun si mica mea rugaciune, asa cum pot sa o fac impreuna cu copilasii mei. Sa le dea Dumnezeu multa, multa sanatate si bucurie de a trai si mantuire.“

Citeste si   Secretul longevitatii, dezvaluit de Bernardo LaPallo! Cum poti ajunge in liga centenarilor?

Familia, cuibul dragostei

Cu voce calda si zambet bun, mamica Mariei (12 ani), a lui Antonie (11 ani) si a lui Nectarie (9 ani), a Macrinei (8 ani) si a Iustinei (6 ani) aminteste febril de un baietel de la o scoala din Branesti, care i-a scris o scrisoare in care a pus 1,5 lei si i-a urat: „Dumnezeu sa va dea sanatate ca aveti asa o familie, ca eu nu am avut parte“. Emotionata, doamna Mioara continua: „M-a coplesit si mi-am dat seama ca daca acel copil a realizat importanta si unicitatea familiei, atunci eu am fost mai mult decat privilegiata de mi-a dat Dumnezeu cinci copii in sase ani jumatate si un sot care dupa 15 ani ma iubeste la fel ca la inceput sau poate mai mult. Dragostea familiei, Doamne, sustinerea ei e covarsitoare! De aceea as vrea sa le spun tuturor femeilor cu boli mai mult sau mai putin grave sa se agate de dragostea copiilor, a sotului, sa le admita, sa le tolereze defectele si sa vada dincolo de orice neputinta. Iar daca omul acela, intr-o zi cateva ore, cateva minute, a fost alaturi de ea, a contat enorm si conteaza.“

Dragostea, cuvantul de ordine in familia Grigore. Starea de bine care ii invaluie pe toti membrii ei si pe prietenii lor dragi, ajutoare de nadejde. Mama Mioara, cea care pune in miscare aceasta forta a inimilor, vorbeste: „Dupa o iesire din spital in care vezi durere, boala, moarte, partea sufleteasca mai coboara cate un pic, dar am primit de fiecare data – si le multumesc din suflet tuturor oamenilor care au fost alaturi de mine – incurajari, dovezi de dragoste, si de asta as merge pe drum si as striga ca dragostea poate invinge cancerul, poate invinge deznadejdea, poate amana si invinge chiar moartea.“ Astfel s-a nascut „Cancerul, dragostea mea“, o carte scrisa de Mioara Grigore, care provoaca cititorului, deopotriva, rasete in cascada si valuri de lacrimi. „Disperarea m-a facut sa scriu cartea, mi-era teama ca nu le-am spus celor mici, sotului meu cat de mult ii iubesc. Nici acum nu stiu sa le spun cat de mult ii iubesc, dar mi-a dat raspunsul cea mica, Iustina, de 6 ani, care alaltaieri noapte, pe la ora 11:00 (cand eram cuprinsa de asa dureri, incat pentru prima data de cand am aceasta boala m-am rugat la Dumnezeu sa faca o minune si sa ma ia mai repede, sa mor mai repede), Iustina ma ia de mana si-mi sopteste: «Mami, stii de ce vreau sa stai langa mine cat sunt eu mica?» Am ramas uimita, nu stiam ce imi va spune, dupa care a raspuns: «Pentru ca fara tine uit sa mai respir, nu mai am memoria respiratiei». O fetita de 6 ani sa-mi spuna asta… mi-am cerut iertare de la Dumnezeu ca am abdicat lupta si a trebuit sa ma ridic din nou cu sufletul“, marturiseste autoarea.

Citeste si   Schimbare spectaculoasa in procesul dosarului ICA. Uite ce au cerut avocatii!

„Vino, Maicuta Domnului, sa-ti spunem!“

O zi obisnuita in casa familiei Grigore, din comuna Tartasesti, judetul Dambovita, incepe in zori. Cu multa speranta. Si simt al umorului, caci spune doamna Mioara: „Eu glumesc cu cei mici ca sa nu vada cat sunt de disperata, cei mici imi mai spun glume ca eu sa pot rade si sa ma intaresc. Si am ramas asa de vreo cinci ani. Din orice se poate scoate un zambet.“ Asadar, „ma scol dimineata, de fapt ies de sub copii (am luat un pat mare in care sa incapem toti, cred ca am facut o greseala mare – n.r. zambeste): Nectarie e cu capul pe gatul meu, Iustina pe spatele meu, Macrina pe la picioarele mele. Apoi, cobor cu fetitele in bucatarie, incercam sa facem celebra ciorba sau supa. Maria, fetita cea mare, cand simte ca obosesc cu respiratia, imi spune pe un ton poruncitor: «Auzi, draga, du-te in pat, ca vin eu sa te servesc, si fara comentarii, te rog mult». Stau cu ei in pat, le mai citesc povesti, si ei vin cu tava la pat, cel putin acum dupa operatie, mai mergem prin livada. Copilasii mei au pus acum trei ani 83 de pomisori si s-au prins 78. Aerul meu sunt ei, nu ma lasa nici un pic. Nu pot sa ma pitesc pe nicaieri, ma gasesc oriunde as fi in casa. De vreo doi ani de cand tusesc atat de rau, de-mi ies ochii si vomit, ma tot intreb daca le-am dat ceva, si e o minune ca inca nu tuseste nici unul. Nu stiu ce ma mai tine in viata, dar e coplesitor, ca eu ma mir in fiecare zi ca inca traiesc, ca inca sunt in mijlocul lor si ca ei deodata se lumineaza la fata cand ma vad, in special Nectarie. Impreuna, vorba domnului Dan C. Mihailescu, care a facut critica la carte si caruia ii multumesc din suflet, sunt cinci degete care la un moment se vor face un pumn strans si puternic care sa tina in el fiinta mea, a mamei lor. Chiar asa simt“, explica cu suras blajin mama celor cinci copii la fel de minunati ca si parintii lor, Mioara si Viorel.

Citeste si   Marine Le Pen, realeasa presedinte al Frontului National!

Ii poarta pe toti in inima sa de mama-eroina si ochii i se lumineaza cand vorbeste de: Iustina, mezina cu gropite in obraji, blonda cu ochii verzi, ce inventeaza povesti cu o usurinta uimitoare si vrea sa devina balerina; Macrina, blanda, buna si tacuta, viseaza sa ajunga o mare pictorita, in timp ce ii face mamei sale cele mai tamaduitoare masaje cu ulei sfintit; Nectarie, suferind de sindrom Down, cel care ii spune mamei „zmeurica“, in loc de Miorita; Antonie, captivat de enciclopedii, de stiintele exacte in general, hotarat sa ajunga un reputat om de stiinta cand va creste mare; Maria – o fetita de doar 12 ani, „mama mea si mama mamei mele, care are 84 de ani. Cand nu pot eu, se duce si o spala cu atata precizie si rigoare, pe urma ii da cu pudra de talc si ii spune: «Bunicuto, gata, te scot la bal», si mama mea rade. Maria e foarte matura. E premianta, ii place mult literatura si vrea sa devina poeta.“

Cat priveste credinta cea datatoare de speranta, mai ales in caz de boala, doamna Mioara Grigore spune ca a invatat-o tot de la cei mici: „La un moment dat, ii auzeam in cealalta camera cum se rugau si strigau la Maica Domnului ca la o vecina de peste gard, cu atata simplitate ca si cum Maica Domnului era acolo langa ei: «Maica Domnului, vino sa-ti spunem! Vino, Maicuta Domnului, sa-ti spunem!» Cu atata tarie credeau… Ce inseamna aceasta simplitate si curatie a inimii!“

Citeste mai departe AICI!













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Elena Tudor Tags: , , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close