DNA cere începerea urmăririi penale împotriva Ministrului Mediului. Laszlo Borbely este acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţii – Cap Limpede

DNA cere începerea urmăririi penale împotriva Ministrului Mediului. Laszlo Borbely este acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţii

Ti-a placut articolul? Trimite-l unui prieten!
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penale faţă de Borbely Laszlo, deputat şi ministru al Mediului, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

“Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a solicita Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii necesare urmării penale faţă de Borbely Laszlo, deputat în Parlamentul României şi ministru al Mediului şi Pădurilor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, în formă continuată”, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al DNA.

Solicitarea a fost făcută în conformitate cu dispoziţiile articolului 109 alineatul 2 din Constituţie, articolului 12 şi articolului 19 din Legea 115/1999 republicată privind responsabilitatea ministerială, precum şi ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 665/5.07.2007 şi nr. 270/10.03.2008, a precizat DNA.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, are, potrivit ultimei declaraţii de avere, din 15 februarie, un teren intravilan de 450 de metri pătraţi şi o casă de 140 de metri pătraţi în Târgu Mureş, cumpărate în 2000 şi deţinute împreună cu soţia.

În 2012, Borbely a moştenit, împreună cu Erno Borbely, un apartament de 50,13 metri pătraţi, aflat tot în Târgu Mureş.

Ministrul Mediului mai deţine un autoturism Lexus GS300, bijuterii în valoare de 15.000 de euro şi are peste 51.000 de euro şi peste 86.000 de lei în conturi şi depozite bancare.

Totodată, Borbely are, în fonduri de investiţii, peste 50.000 de lei.

Conform aceleiaşi declaraţii de avere, demnitarul nu are plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate.

Loading...

În 2011, Borbely a realizat venituri din salarii de 55.872 de lei ca ministru al Mediului şi de 38.801 lei din funcţia deţinută la UDMR.

Soţia ministrului, Melinda Borbely, a câştigat, tot anul trecut, 116.925 de lei, ca angajat al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).

Potrivit declaraţiei de interese, Laszlo Borbely este preşedintele Fundaţiei Culturale “Dr. Bernady Gyorgy” din Târgu Mureş şi vicepreşedinte al UDMR.


Ti-a placut articolul? Trimite-l unui prieten!
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
spre