Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la mana lui Iohannis! Parchetul cere aviz pentru urmarirea penala

In: Injustitia

Procurorul general Tiberiu Nitu a solicitat presedintelui Klaus Iohannis declansarea procedurilor pentru formularea cererii de urmarire penala fata de Petre Roman, Victor Atanasie Stanculescu si Gelu Voican Voiculescu sub aspectul savarsirii infractiunii contra umanitatii in dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, in perioada in care acestia aveau calitatea de ministri.

„Facem precizarea ca, desi faptele ce formeaza obiectul prezentei cauze au fost comise anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, act normativ ce stabileste procedura de urmat in cazul atragerii raspunderii ministeriale (norme de procedura de stricta si imediata aplicare), procedura de sesizare a presedintelui Romaniei pentru a cere urmarirea penala a unui membru al Guvernului este aplicabila si in cauza de fata”, transmite Parchetul General intr-un comunicat de presa remis joi.

Parchetul aminteste ca, prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, Curtea Constitutionala a statuat ca, in privinta mandatului de membru al Guvernului, Constitutia nu a instituit imunitatea, ci o alta masura de protectie si anume conditionarea dreptului de a cere urmarirea lui penala pentru faptele savarsite in exercitiul functiei.

„Aceasta masura de ocrotire a interesului public subzista si dupa incetarea mandatului membrilor Guvernului, asa incat este evident ca, in privinta infractiunilor comise in exercitiul functiei, punerea sub urmarire penala a membrilor Guvernului trebuie sa se realizeze cu respectarea acelorasi norme procedurale”, mai sustin procurorii.

Procurorii militari au dispus schimbarea incadrarii juridice si efectuarea in continuare a urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii contra umanitatii, constand in reprimarea violenta a manifestatiei din Piata Universitatii, din dimineata zilei de 13 iunie 1990, soldata cu decesul a patru persoane si ranirea prin impuscare a altor trei, precum si vatamarea corporala si lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane in zilele de 14 si 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declansat de catre muncitori din unele centre industriale si bazine carbonifere din tara.

„In perioada urmatoare, vor fi audiate persoanele fata de care s-a dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii contra umanitatii prev. de 439 lit. a, g si j din Codul penal si care la data evenimentelor detineau functii de conducere la nivelul structurilor civile si militare ale statului, precum si in cadrul unor unitati economice”, a anuntat Parchetul General.

Pana in prezent, in acest dosar au fost pusi sub acuzare fostul presedinte Ion Iliescu, fostul director SRI Virgil Magureanu, amiralul in rezerva Emil „Cico” Dumitrescu si Cazimir Ionescu.

Miercuri, fostul premier din perioada mineriadei din 13-15 iunie 1990, Petre Roman, declara ca este cât se poate de indreptatita redeschiderea dosarului acelor evenimente.

„Era normal sa fie asa (sa fie redeschis dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 – n.r.). Victimele acelor imprejurari aveau, fara indoiala, dreptul de a obtine in justitie o judecata corecta fata de ceea ce s-a intâmplat. Ceea ce trebuie aflat este cine sunt cei care au comis acele violente si cine sunt raspunzatorii, daca a existat cineva, asa cum cred si cum am afirmat inca din iunie 1990, daca ei au fost instigati. Eu cred ca au fost cazuri de instigare, fie din fosta militie sau fosta securitate”, a spus Roman, pentru Mediafax.

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close