Dupa 20 de ani de studii, o cercetatoare a descoperit pericolul din spatele dietelor Dukan si Atkins

In: Sanatate

Dieta Dukan, dieta Atkins ori altele de acest tip nu functioneaza. A constatat-o cercetatoarea americana Tracy Mann, profesor de psihologie la University of Minnesota (SUA), care timp de peste 20 de ani a efectuat studii asupra comportamentelor alimentare, semnaleaza site-ul huffingtonpost.fr.

S-au ingurgitat tone de proteine cu regimul Dukan, s-au eliminat glucidele cu regimul Atkins si chiar s-a pus toata increderea in regimul ‘paleolitic’, al vanatorilor-culegatori. Adoptarea unui regim este sortita esecului, potrivit acestei cercetatoare care a publicat recent ‘Secrets From The Eating Lab’.

Majoritatea persoanelor estimeaza ca totul este o chestiune de vointa si de self control, cand, in realitate, schimbarile biologice le imping spre o farfurie de ‘Spaghetti alla Carbonara’ dupa trei saptamani in care au trait numai cu salata verde si apa, a explicat Tracy Mann pentru The Washington Post, noteaza Agerpres.

Mai intai, este o chestiune neurologica. Cand se urmeaza un regim, creierul devine obsedat de mancare, mai ales daca pare apetisanta. Alimentele tentante ‘capata valoare’. Cu cat incercam sa rezistam mai mult, cu atat ne este mai greu sa o facem.

Apoi, metabolismul incetineste. Corpul incepe sa utilizeze caloriile in cel mai eficient mod posibil. Acesta poate fi un lucru bun pentru cine este pe cale de a muri de foame, dar este rau pentru cei care doresc doar sa piarda din greutate, pentru ca vor stoca respectivele calorii sub forma de grasime.

Tracy Mann avertizeaza ca schimbarile biologice pe care le inregistreaza corpul nu sunt singurele probleme. Oamenii isi inchipuie deseori ca un regim se opreste la sfarsitul perioadei de restrictie. Cercetatoarea vorbeste insa despre o ‘luna de miere’ nutritionala, in cursul careia ne simtim bine pentru ca dieta noastra a fost incununata de succes. Din nefericire, acest moment este de fapt doar prima etapa a unui proces mai lung. ‘Cand pierd in greutate datorita unui regim, oamenii vorbesc despre succes. Daca kilogramele revin, ei nu spun ca este vina regimului, ci spun ca ei sunt in cauza. Dar este fals’, considera cercetatoarea americana.

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Ovidiu Cercel Tags: ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close