ELEFANTII recunosc vocile oamenilor dar pot face diferenta si intre etnii! VIDEO

In: Stiinta

Elefantii sunt atat de inteligenti incat pot sa recunoasca vocile oamenilor dar pot face si diferenta intre etnii, potrivit unui studiu al Universitatii din Sussex.

Studiul, desfasurat in Parcul National Amboseli (Kenya), a vizat reactia unor familii intregi de elefanti fata de vocile inregistrate ale unor persoane provenite din doua dintre grupurile etnice majoritare in zona, Masai si Kamba.

Rezultatele, publicate in ultima editie a revistei ‘Proceedings of the National Academy of Sciences’, arata ca animalele au manifestat teama si un comportament agresiv cand au auzit vocile unor adulti Masai, in timp ce atitudinea lor fata de vocile de femei si copii a fost mai putin agresiva.

‘Diferitele grupuri de fiinte umane pot reprezenta diverse niveluri de pericol pentru animalele care traiesc in jurul lor’, a subliniat Karen McComb, profesor la Universitatea din Sussex si cercetator principal in cadrul acestui studiu.

Elefantii incearca sa se adapteze amenintarii omului, a adaugat Karen McComb. In opinia sa, ‘oamenii sunt cei mai periculosi si versatili pradatori cu care se confrunta in prezent elefantii’.

Studii anterioare au aratat ca elefantii africani manifesta mai multa teama fata de mirosul hainelor purtate de barbatii Masai, precum si un comportament agresiv cand se prezinta in fata lor o fiinta umana imbracata in rosu.

Sursa: agerpres.ro

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close