Eugen Tomac a fost numit consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale

In: Politic, Stirile zilei

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 18 mai a.c., Decizia pentru numirea domnului Eugen Tomac în funcţia de consilier de stat la Departamentul Relaţii Internaţionale şi Politici Europene din cadrul Administraţiei Prezidenţiale”, informează Preşedinţia.

Eugen Tomac, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutideni, şi-a anunţat în 11 mai demisia din funcţie, pe care o consideră normală în condiţiile în care PDL a intrat în opoziţie.

Tomac a ocupat din ianuarie 2009 funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, aflat în subordinea MAE, iar apoi de la începutul anului 2010, instituţia a fost trecută în coordonarea directă a primului-ministru.

În vârstă de 31 de ani, Tomac este membru PDL şi a candidat la alegerile parlamentare din 2008 pe lista democrat-liberalilor într-un colegiu pentru diaspora. Român originar din sudul Ucrainei, el a mai fost înainte de 2008 consilier personal al preşedintelui Traian Băsescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni.

În perioada 2000-2004, Eugen Tomac a fost preşedinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni.

By: Elena Tudor Tags: , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close