Facebook a suspendat optiunea de recunoastere pentru utilizatorii din UE si va sterge datele colectate din profilurile utilizatorilor!

In: Stirile zilei, Tech

Facebook a acceptat sa-si suspende optiunea de recunoastere faciala in Uniunea Europeana si sa stearga datele colectate de pe profilurile utilizatorilor sai, au anuntat vineri reteaua de socializare online si autoritatea irlandeza pentru protectia datelor private (DPC), transmite AFP.

Reteaua de socializare online a precizat intr-un comunicat ca ‘a acceptat sa suspende’ in UE optiunea de recunoastere faciala (‘Tag suggest’) si ‘sa lucreze’ cu autoritatile irlandeze pentru a gasi ‘mijlocul adecvat de a obtine consimtamantul utilizatorilor pentru acest tip de tehnologie in conformitate cu reglementarile europene’.

Comisarul irlandez responsabil pentru protectia datelor, Billy Hawkes, a precizat la randul sau ca datele privind ‘utilizatorii existenti vor fi sterse pana la 15 octombrie’, in timp ce aceasta optiune a fost deja suspendata pentru noii utilizatori.

Hawkes s-a declarat extrem de ‘incurajat’ de decizia Facebook, care merge dincolo ‘de recomandarile initiale’ ale autoritatii.

Aceasta optiune a Facebook foloseste un program de recunoastere faciala pentru a compara fotografii nou postate online cu fotografii vechi, pentru a sugera nume de persoane care apar in poze si pentru a le propune astfel utilizatorilor sa le identifice.

Optiunea s-a aflat inca de la lansarea sa in 2011 in UE in colimatorul organismelor europene de protectie a datelor, din cauza temerilor privind incalcarea vietii private a utilizatorilor.

Anuntul acestei suspendari survine in cadrul publicarii de catre autoritatea irlandeza, care este competenta pentru Facebook in Europa, a raportului sau privind reteaua de socializare online, careia i-a cerut in decembrie 2011 sa-si clarifice politica in materie de date private.

In acest raport, autoritatea se declara ‘multumita’ ca ‘marea majoritate’ a recomandarilor sale au fost ‘pe deplin aplicate’ de Facebook.

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Elena Tudor Tags: , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close