Femeia care s-a intors din lumea cealalta dupa ce a vorbit cu Dumnezeu! „De la toti astept sa va treziti”!

In: Spiritualitate

Era atee si nu era intr-o relatie prea buna cu Dumnezeu, dar cu toate acestea rusoaica Claudia Vasilievna s-a intors din lumea cealalta, dupa o intâlnire cu divinitatea.

„In anul 1962 m-am inbolnavit grav de cancer si am stat bolnava 3 ani. Nu stateam intinsa lucram mult si mergeam la doctori, nadajduind ca voi gasi vindecare. in ultimele 6 luni slabisem de tot, incât nici apa numai puteam sa beau. indata ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital si, pentru ca eram foarte energica, au chemat un profesor de la Moscova si au hotarât sa-mi faca operatie. Dar imediat dupa ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a iesit din trup si statea intre doi medici si eu, cu frica si groaza ,priveam ce mi se intâmpla. intregul stomac si intestinele imi erau mâncate de cancer. Stateam si ma gândeam de ce suntem doua? Nici nu-mi trecea prin minte ca exista suflet.


Comunistii ne-au indopat si ne-au invatat ca nu exista suflet si Dumnezeu ca acestea sunt nascocirile preotilor, ca sa insele poporul si sa-l faca sa-i fie frica de ceva ce nu exista. Vazui ca stau in picioare si totodata ma vazui pe masa de operatie. imi scosesera afara toate maruntaiele si cautau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse si stricate, nimic numai era sanatos. Atunci medicii au zis: Aceasta femeie nu mai avea cu ce sa traiasca”, povesteste femeia.

Când a ajuns in fata lui Dumnezeu, Claudia Vasilievna a marturisit: „Catre Mine Domnul a zis: Eu ti-am dat boala ca sa te pocaiesti, dar tu M-ai hulit pâna la sfârsitul vietii si n-ai vrut sa ma cunosti, si de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trait pe pamânt fara Dumnezeu, vei trai si aici! (…) Atunci am inceput sa ma rog :

– Doamne intoarce-ma pe pamânt am un copil mic.

Domnul a raspuns:

– stiu ca ai un fiu si imi pare rau pentru el.

– imi pare rau pentru el, am repetat eu.

Atunci acela a raspuns:

Loading...

– Mie imi pare rau pentru voi toti, de trei ori imi pare rau. De la toti astept sa va treziti din somnul pacatului sa va pocaiti si sa va reveniti”, a mai spus femeia.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Ovidiu Cercel Tags: ,
REVINO IN TOP

Share Page

Close