Fiica lui Oreste a debutat editorial! Citeste despre cum se simt nereusitele, frustrarile si nesiguranta la varsta adolescentei!

In: Opinii

Fiica lui Oreste, Sabina Teodorescu, a debutat editorial pe site-ul pitchmenow.ro si a surprins intr-un editorial concis trăirile feminine la varsta adolescentei. Sabina face o trecere in revista asupra sentimentelor care cuprind relatia dar si raporturile de dragoste, respect si incredere intre tineri la aceasta varsta fragila. Cititi editorialul mai jos si oferiti-i un share sa o incurajati pe Sabina sa ne mai aduca in actualitate din realitatile adolescentilor care exista, sunt vii si dornici sa ne traga de maneca pentru a vedea ca toate aceste sentimente sunt reale, iar noi nu suntem doar sclavii gadgeturilor, ai joburilor si consumismului atat de efemer.

 


Între egoism şi dăruire absolută se află perfecţiunea ce dorim atât de tare să ne caracterizeze relaţia.
Ambele extreme atrag nereuşite, frustrări, nesiguranţă.
Ambele provoacă răni adanci. Deşi în teorie să ajungi undeva la mijloc, între nimic și tot, nu pare absolut deloc dificil, în practică ne confruntăm cu o situaţie aproape imposibil de rezolvat.
De ce atunci când ne dăm seama că am renunţat la noi înșine pentru partenerul nostru, amenințăm prin replici de tipul “nu mai fac nimic, nu mai dau nimic?”
De ce atunci când ne mustră conștiința deciziilor egoiste, promitem că nu vom mai greşi niciodată?

E uşor de spus că dăruirea absolută este o dovadă clară de iubire, dar alegem să nu ne iubim sinele, să ignorăm propriile instincte și dorinţe. De asemenea ne liniştim pe noi înşine atunci când spunem că lipsa compromisurilor denotă un caracter puternic, independent.
Între încăpăţânare şi lipsa unei opinii personale ajungem să nu simţim dragostea, să trăim nefericiţi și singuri.

La douăzeci de ani este probabil să trăieşti ambele experienţe.
Eşti tânăr, nu vrei să-ţi stea nimeni în calea afirmarii personale, nu vrei să renunţi nici pentru o clipă la împlinirea obiectivelor tale; este firesc să simţi că libertatea îţi este înjumătăţită, vrei să pleci ameţit duminica dimineaţa, adormind pe unde apuci și lângă cine nimereşti.
Egoismul pleacă din minciuna pe care o spui cu atâta nonşalanţă a doua zi. Neasumarea riscului pierderii persoanei care-ţi este alături.
Lipsa interesului sau a curajului de a-ţi explica libertatea.
Neputința respectării încrederii ce-ţi este alocată.

Dăruirea absolută vine tot din frică.
Iubeşti extrem, irecuperabil, cu toată fiinţă ta, cu fiecare celulă din organism. Ideea de separare faţă de persoana pentru care în acest moment trăieşti este atât de îngrozitoare, încât “Iadul pe Pământ” ar fi o comparaţie prea blânda.
Vrei să oferi absolut tot ceea ce ai, fără vreo limită. Ajungi să te pierzi pe tine atât de tare, să te laşi atât de în urmă, încât după momentul producerii invitabilului, îţi trebuie mult timp să redescoperi cine eşti de fapt.

Personal rezonez mai bine cu cel de-al doilea scenariu. Din experienţă proprie afirm că delirul pe care îl simte o persoană ce nu-şi mai cunoaşte limita în dăruire este atât de toxic, încât singura cale de remediere este reinventarea proprie.

Ori nu putem iubi, ori iubim obsesiv; ori nu ne putem exprima sentimentele ori facem exces de ele. Cum ajungem să ne respectăm pe noi în aceeaşi măsură în care îl respectăm şi pe partenerul nostru ?

Înţelegând faptul că iubirea este cel mai pur, cel mai frumos lucru pe care-l poţi construi.
Ea nu poate fi fragmentată în iubire de sine şi iubire față de alte persoane.
Sinceritatea de asemenea este o scurtătură către idealul sentimental. Încrederea, respectul.
Toate împărţite în proporţii egale între tine şi omul care doreşti să-ţi fie alături.
Şi într-un final, aplicarea practică a acestei teorii.













By: Elena Tudor Tags: , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close