Fostul edil al Clujului, Sorin Apostu, rămâne după gratii

In: Stirile zilei

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, judecat pentru fapte de corupţie, rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Târgu Mureş i-a respins, miercuri, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea.

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondată cererea formulată de fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, judecat pentru fapte de corupţie, de înlocuire a stării de arest cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, astfel că acesta rămâne în arest.

Citeste si   Curtea de Apel Târgu Mureş a decis să Sorin Apostu va rămâne în continuare după gratii

Totodată, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondată şi cererea formulată de avocaţii omului de afaceri Călin Stoia, judecat în acelaşi dosar pentru fapte de corupţie, de a se modifica una dintre obligaţiile instituite în sarcina sa printr-o decizie din 13 aprilie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – când acesta a fost eliberat – adică de a i se permite a comunica cu martorii audiaţi deja de instanţă la termenul de judecată din 14 mai.

Citeste si   Sorin Apostu şi Călin Stoia au cerut Curţii de Apel Târgu Mureş să fie eliberaţi

Sentinţa dată în cazul lui Apostu poate fi atacată cu recurs la ICCJ în 24 de ore de la comunicare.

Sorin Apostu şi Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj. Cei doi au făcut recurs la măsura arestării preventive, însă instanţa supremă le-a respins solicitările.

Citeste si   Sorin Apostu, fostul primar din Cluj a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu executare!

De asemenea, Sorin Apostu a cerut să fie eliberat sub control judiciar, dar instanţa supremă i-a respins solicitarea.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Elena Tudor Tags: , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close