Fraude cu aparatura medicala din fonduri ale Uniunii Europene

In: Investigatii

Oficiul European de Lupta Antifrauda a descoperit fraude la achizitia de aparatura medicala printr-un program derulat cu Banca Mondiala, din perioada 2007-2008.

 

„Oficiul European de Lupta Antifrauda a descoperit posibile acte de coruptie si frauda la contracte privind furnizarea de aparatura medicala finantate prin fonduri UE”, a declarat biroul de presa al institutiei.

OLAF a transmis „informatiile valoroase obtinute in cadrul investigatiei sale administrative” autoritatilor române competente care au efectuat astazi perchezitii, dupa cum a anuntat DNA”, a mai precizat biroul de presa, subliniind ca, din motive de confidentialitate, Oficiul european nu poate oferi informatii detaliate despre ancheta.

Totodata, OLAF informeaza ca a avut „o cooperare foarte fructuoasa cu DNA si DLAF in acest caz”.

Procurorii DNA verifica la Ministerul Sanatatii achizitia de aparatura printr-un program derulat cu Banca Mondiala, din perioada 2007-2008, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, reprezentantii MS.

Potrivit surselor citate, anchetatorii verifica documentele din contracte care vizeaza achizitia de aparatura, din perioada 2007-2008, facuta printr-un program derulat cu Banca Mondiala.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) fac, luni, perchezitii la 20 de adrese din Bucuresti, printre care si la spitale, intr-un dosar privind fapte de coruptie care ar fi fost savârsite de functionari publici, in cadrul unor proceduri de achizitie, prin programe finantate din fonduri publice si din fonduri externe.

DNA face cercetari in aceasta cauza pentru „suspiciunea savârsirii, in perioada 2008-2011, a unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie, de catre functionari publici, in cadrul unor proceduri de achizitie, prin programe finantate din fonduri publice si din fonduri externe”, se arata intr-un comunicat de presa al DNA.

„In acest moment, in cauza se efectueaza urmarirea penala prin raportare strict la fapte, nefiind inceputa urmarirea penala fata de vreo persoana”, a precizat DNA.

Procurorii DNA fac perchezitii la Ministerul Sanatatii, Spitalul Cantacuzino si Asociatia de Neonatologie, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, perchezitiile in acest dosar vizeaza si achizitii pentru programul de neonatologie.

Procurorii beneficiaza de sprijin din partea Oficiului de Lupta Antifrauda (OLAF) din cadrul Comisiei Europene, DLAF, precum si de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informatii si al Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei.

 

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close