Inventatorul internetului vrea o constituţie pentru protejarea utilizatorilor

In: Tech

Britanicul Tim Berners-Lee, principalul inventator al internetului (world wide web), a declarat, miercuri, ca este necesara „o constitutie globala”, care sa protejeze drepturile utilizatorilor si sa asigure independenta acestui mediu, potrivit The Guardian.

La 25 de ani de la lansarea internetului, acesta este din ce in ce mai afectat de atacurile cibernetice guvernamentale si de influenta corporatista, fapt pentru care sunt necesare noi reguli pentru protejarea sistemului „deschis” si „neutru”.

„Avem nevoie de o constitutie globala – de o carta a drepturilor”, a declarat Tim Berners-Lee, care, pe 12 martie 1989, a publicat un material care este considerat actul de nastere al „world wide web”.

Tim Berners-Lee a vorbit despre necesitatea acestei constitutii globale a internetului in cadrul campaniei „The web we want” (Internetul pe care ni-l dorim, n.r.), care militeaza pentru un internet liber.

„Fara un internet deschis, neutru, pe care sa ne putem baza fara a ne teme de ce se intampla in spatele usilor inchise, nu putem avea o guvernare transparenta, o adevarata democratie, un bun sistem de sanatate, comunitati conectate si diversitate a culturii. Nu este naiv sa ne gandim ca putem avea acest lucru, dar este naiv sa credem ca putem avea asta de la sine, fara a face nimic in acest sens”, a spus Tim Berners-Lee.

Potrivit AFP, campania „The web we want” face apel la internautii din intreaga lume sa schiteze „o carta a utilizatorilor de internet, pentru tara lor, pentru regiunea lor si pentru noi toti”.

Berners-Lee a criticat in repetate randuri programele de supraveghere a utilizatorilor de internet de catre agentiile de spionaj americane si britanice.

Astfel, in noiembrie 2013, Tim Berners-Lee avertiza in legatura cu aparitia unui internet „cenzurat si aflat sub supraveghere”, care ar constitui o amenintare pentru democratie, dupa cum informa la momentul respectiv AFP.

Informaticianul britanic Tim Berners-Lee a dezvoltat ideile care au stat la baza crearii internetului in perioada in care a lucrat la laboratorul CERN din Geneva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close