Investigatii de amploare la Zurich. Ce au gasit anchetatorii la 350 de metri de locul atentatului!?

In: World

Trei persoane au fost ranite, iar una dintre ele este in stare grava, dupa ce un individ inarmat a intrat intr-un centru islamic, unde credinciosii musulmani se aflau la rugaciune.

Autorul atacului a impuscat trei barbati si a fugit apoi din moschee. Politistii au declansat o ampla operatiune de cautare si au folosit inclusiv caini special dresati.
La 350 de metri de centrul de rugaciune, sub un pod, au gasit un cadavru.
Oficialii locali nu au dat detalii suplimentare cu privire la aceasta descoperire si nu au spus nici daca are vreo legatura cu incidentul armat. Au declarat insa ca au deschis doua anchete, in paralel.

La Berlin sunt 12 de victime

Bilantul victimelor atacului din Berlin a crescut, marti dimineata, la 12 persoane. Conform The Guardian, 48 de persoane sunt ranite, iar cateva dintre ele ar fi in stare grava.
Politia berlineza a confirma ca este vorba de un „atac terorist”, intr-un mesaj postat pe Twitter. Camionul, care a intrat luni intr-un targ de Craciun din Berlin, facand cel putin 12 morti si zeci de raniti, a fost condus „intentionat” in multime, a declarat politia marti, potrivit AFP.
„Camionul a fost condus intentionat sa intre in multimea de la targul de Craciun, estimeaza anchetatorii nostri”, a indicat politia capitalei germane intr-un mesaj pe Twitter
Dupa cum au informat fortele de securitate pe contul oficial de Twitter, 48 de persoane, unele cu rani foarte grave, au fost transportate la spital, precizeaza EFE.
The Guardian relateaza ca a fost o noapte neagra, iar medicii au fost in alerta pentru ca o parte dintre cei raniti sunt in stare grava: multi dintre ei au rani interne, fracturi si hemoragii puternice.

sursa: stirileprotv.ro

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

REVINO IN TOP

Share Page

Close