Jeffrey Franks nu va mai fi negociatorul FMI cu România. Un expert olandez îi va lua locul

In: Stirile zilei, World

Jeffrey Franks, americanul care de peste trei ani conduce negocierile FMI cu România, se apropie de finalul mandatului, misiunea de evaluare programată la sfârşitul acestei luni urmând să fie şi ultima.

El urmează să fie înlocuit de un expert olandez al Fondului. Este de notorietate relaţia încordată dintre România şi Olanda determinată de decizia guvernului de la Haga de a bloca intrarea Bucureştiului în spaţiul Schengen, însă rămâne de văzut dacă răceala diplomatică actuală se va răsfrânge şi asupra viitoarelor negocieri cu FMI conduse de olandez.


Viitorul negociator-şef urmează să le fie prezentat autorităţilor române în cadrul vizitei pe care Franks urmează să o facă la Bucureşti începând de pe 24 aprilie.

Loading...

Franks a depăşit deja durata uzuală a unui mandat de negociator-şef, ocupându-se încă din 2009 de gestionarea programului economic desenat de FMI pentru România. În urmă cu un an a bifat încheierea unui prim acord stand-by bazat pe uriaşul împrumut de aproape 20 mld. euro şi care a fost considerat un succes, cu toate că nu a reuşit să aducă România pe o traiectorie de creştere economică solidă. Apoi a negociat semnarea unui nou acord, care cel puţin nu a mai presupus împrumuturi, fiind tratat drept un acord preventiv.













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close