Jurnalul de calatorie al lui Oreste in Tara Sfanta! Ce treabuie sa mananci neaparat cand ajungi…e doar doi shekeli!

In: Stirile zilei

Cerul este albastru, fara nici un nor…gunoaiele zemuiesc in containere mari, iar vantul ridica praful pe trotoarele ciobite, pline de coji de pepene, ladite de fructe si pungi, mari, negre stantate cu litere arabe. E miezul zilei si inaintam greu prin aglomeratia entropica de pe stradutele inguste ale Hebronului. Oamenii se inghesuie printre tarabe, taxiurile galbene si busite claxoneaza si franeaza brusc, smucit, insa soferii isi pastreaza zambetul strengar pe sub mustati sau pe deasupra barbilor lungi, islamice…

Mormantul Patriarhului Ibrahim, al familei sale si ale noastre, evrei, crestini sau musulmani e dincolo de un checkpoint israelian, de unde, protejat de un plastic anti-glont, ne priveste iscoditor un soldat roscat, tanar si cu obrajii pistruiati. Doi palestinieni de vreo 13 ani vor sa ne vanda bratari, brelocuri, medalioane, esarfe…Se opresc in dreptul barierei si ne privesc cum intram prin punctul de control si cum ne pierdem pe treptele ce duc la mormant. Miroase a ciorba de linte si a lipii proaspate. Un ONG palestinian, ofera de cativa ani, o masa calda oamenilor saraci si copiilor ai caror parinti sunt fie morti, fie retinuti intr-o inchisoare administrativa. La cateva mese de plastic alb, acoperite cu musama si multe muste ametite de caldura, mananca tacuti cativa barbati si baieti. O batrana invaluita asa cum se cuvine in Sharia, duce pe cap un cos mare din ratan, in care are niste pungi de zahar, cateva sticle de ulei si pachete cu sapun. Intram in moscheea unde se odihnesc trupurile patriarhilor si matriarhelor din care au pornit marea aventura genetica, poparele Cartii, scrie jurnalistul Oreste Teodorescu pe informareglobala.


E racaoare, la intrare, in cateva sali patrate, pavate cu gresie si faianta verde cu modele levantine, cativa batrani se spala pe picioare, inainte sa intre pe covoarele persane, moi si curate. Cateva femei stau grupate in stanga, citind rugaciuni din coran, iar atunci cand trecem prin dreptul lor, ne privesc lung, curios, ingaduitor. Cele mai tinere chicotesc, insa se readuc printre paginile frumos caligrafiate cu litere arabe, cand cele mai batrane le sfredelesc cu ochi taiosi… Un arab batarn, doarme pe un scaun alb, de plastic sforaind ritmat. Un zid ca o excrescenta, desparte jumatate de moschee, pentru ca evreii si palestinienii sa nu se mai impuste ca in trecut…Ma preling pe langa el cu un sentiment ciudat de tristete, amestecata cu neputinta. Privesc lung mormitele patratoase ale lui Avraam, Isaac, Sara si cu ochii inchisi incerc sa-mi imaginez lumea lor si un gand straniu imi sopteste ca nu se deosebeste cu nimic de lumea noastra…

Noi suntem mereu si mereu aceeasi, prelungiti de la o generatie la alta, copiii unor mari oameni cu credinta nestramutata in Dumnezeu, dar suficient de orgoliosi si mandri ca sa nu fim capabili sa ne iubim si sa ne iertam intre noi. La iesirea din moschee, un soare orbitor ne aminteste de caldura orientului. Ne plimbam in grupuri prin vechiul cartier arab, pustiu unde cativa negustori vand falafel, fresh-uri de portocale si morcovi, condimente, parfumuri si haine.

De-asupra stradutelor ca niste urechi de ac, ne privesc sfidator casele curate ale colonistilor evrei si cateva tevi de mitraliera ale unor soldati, baieti si fete care se adapostesc la umbra mare a steagurilor alb-albastre cu steaua lui David. Un palestinian inalt si uscat este inghesuit la perete, legitimat, perchezitionat si apoi ridicat si aruncat intr-un jeep. Muezinul isi incepe chemare la rugaciune… Ne ascundem si noi de soarele patrunzator intr-o sala cu peretii coscoviti, unde cateva elicii mari de aer conditionat ne fac ziua mai usoara. Bem cafea cu cardamon, mancam halva cu fistic si ne amuzam de cativa arabi galagiosi care joaca un fel de tabinet si isi fac glume unii altora…Cineva, din grupul nostru se linge pe degete spuanandu-ne cu gura plina:

– Bai, sa va luati neaparat un falafel de pe strada, e doi shekeli si e cel mai bun pe care l-am mancat vreodata…

…Si cand te gandesti ca la Ieruslim, in cartierul evreiesc am dat 34 de shekeli pe unul care nu avea nici un gust…, conchide jurnalistul.













REVINO IN TOP

Share Page

Close