Kelemen Hunor: Am încredere în Laszlo Borbely, îşi va dovedi repede nevinovăţia

In: Politic, Stirile zilei

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a reiterat, marţi, faptul că fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, pentru care s-a cerut începerea urmăririi penale, are în continuare susţinerea totală a Uniunii, el declarându-şi convingerea că acesta îşi va dovedi foarte repede nevinovăţia.

Întrebat dacă în plenul Camerei Deputaţilor parlamentarii Uniunii vor vota pentru acceptarea cererii de încuviinţare a începerii urmăririi penale, Kelemen a evitat să dea un răspuns tranşant. „Nu am ajuns nici până în comisie şi la momentul potrivit vom spune care este părerea noastră”, a răspuns el.


„În cazul miniştrilor este o procedură aparte şi în Comisia juridică trebuie analizat acest dosar, conţinutul dosarului, şi vorbim despre ministrul Borbely şi nu despre deputatul Borbely, aşa cum este formulată solicitarea procurorului general. Vom da acest răspuns la momentul potrivit. Domnul Borbely are în continuare susţinerea noastră totală, noi avem încredere în el şi suntem convinşi că este nevinovat”, a precizat liderul UDMR.

Kelemen a menţionat că personal nu a avut posibilitatea să studieze dosarul, dar a discutat cu colegiii care au văzut dosarul şi a discutat cu Borbely.

„Am încredere în el ca într-un fost ministru, ca în colegul meu de partid de foarte mult timp şi sunt convins că el foarte repede (…) îşi va dovedi nevinovăţia”, a subliniat deputatul.

Pe de altă parte acesta a spus că în acest caz este o altă discuţie referitoare la cât durează o astfel de cercetare, un astfel de proces.

„Din păcate, în justiţie, dosare de acest gen sau dosare trimise în judecată sunt duse mult, mult, mult peste limita acceptabilului”, a arătat el.

Kelemen a dat ca exemplu dosarul lui Nagy Zsolt, fost ministru UDMR şi „un om politic foarte valoros”, dosar care „de şase ani este plimbat prin instanţe şi încă nimeni nu a dat un verdict şi nimeni nu a cerut scuze că a distrus cariera un om politic”.

Deputatul Attila Korodi a fost nominalizat, marţi, de UDMR, pentru funcţia de ministru al Mediului, pe locul rămas vacant după demisia lui Laszlo Borbely.

Loading...

Anunţul a fost făcut de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Elena Tudor Tags: ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close