Legaturile sulfuroase si obscure ale primilor doi oameni din stat! Ce ii leaga pe Tariceanu si Dragnea de filiera israeliana!

In: Stirile zilei

Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, primii doi oameni in stat dupa presedintele Klaus Iohannis, mai au ceva in comun pe langa actualul parteneriat spre obtinerea puterii totale: relatii destul de obscure cu influenti oameni de afaceri si consultanti israelieni. De-a lungul timpului, multi politicieni au apelat la aceasta „reteta”. Unii au avut succes, altii nu. Un lucru este insa clar: Moshe Klughaft si Sefi Shaked nu sunt singurii israelieni care au influentat, in ultimii ani, politica romaneasca si chiar unele decizii la nivel inalt. Iar aceasta realitate este cu atat mai interesanta cu cat Israelul este o tara zguduita, la randul sau, de scandaluri de coruptie. Cel in care este implicat prim-ministrul Benjamin Netanyahu este doar cel mai recent dintr-o lunga serie.

Dupa victoria social-democratilor in alegerile parlamentare din 2016, au aparut informatii despre strategii israelieni care au ajutat PSD, printr-o „campanie agresiva si creativa” si folosirea multiplelor instrumente oferite de „new media”, sa obtina peste 25 de procente in fata urmatorului partid clasat, scrie DIGI24.

Jurnalistii de la Jerusalem Post au aratat ca Moshe Klughaft si-a castigat notorietatea dupa succesul inregistrat ca strateg-sef al partidului Bayit Yehudi (Caminul Evreiesc, partid al evreilor ultra-ortodocsi) si ca a fost implicat intr-o campanie pentru studierea matematicii in care aparea si fostul presedinte Shimon Peres. Ulterior, au aparut si alte informatii, legate de colaborarea acestuia cu Im Tirtzu, o formatiune de extrema-dreapta din Israel, care vrea sa scoata in afara legii ONG-urile care lupta pentru apararea drepturilor omului. Iar un clip produs de Klughaft pentru Im Tirtzu, in care activistii pentru drepturile omului erau portretizati drept tradatori care ii sprijina pe teroristi, a ridicat intrebarea: atat de mult invocata tema Soros a fost inventata de consilierii lui Dragnea?

in privinta lui Sefi Shaked, presa a aratat ca acesta a lucrat la campaniile premierului Benjamin Netanyahu si ale lui Arye Deri, liderul partidului ultra-ortodox Shas. Cateva precizari se impun, in acest punct. Prima ar fi ca, la inceputul lunii ianuarie 2017, au aparut informatii potrivit carora premierul israelian ar fi cercetat in doua dosare penale, pentru luare de mita si frauda. A doua se refera la Arye Deri, in prezent ministru de Interne, care a fost condamnat, in 1999, la trei ani de inchisoare pentru mita si frauda. La inceputul lunii februarie 2017, o televiziune comerciala din Israel a prezentat o inregistrare video in care Arye Deri apare recurgand la un truc (o ceapa, mai precis) pentru a-si stimula lacrimile in pregatirea filmarii unui clip electoral dedicat liderului spiritual decedat al Shas, rabinul Ovadia Yosef. in calitate de consilier al lui Deri, Sefi Shaked a admis, pentru Channel 2, ca ideea folosirii cepei i-a apartinut.

Potrivit presei din Romania, pe langa consilierii deja menţionaţi, ar fi pus umarul la victoria PSD si strategul politic Asaf Eisin, care a lucrat pentru Yitzhak Herzog, liderul Partidului Muncii din Israel, dar si pentru lideri politici din Serbia.
Candidatul Schor si „Margaret Thatcher a Romaniei”

Ramanand tot in preajma alegerilor parlamentare din decembrie 2016, pe lista PSD de candidati pentru diaspora a figurat Armand Schor, cetatean israelian de origine romana, om de afaceri si director al Camerei de Comert Israel-Romania. Acesta a mai candidat si la parlamentarele din 2008, sub sigla aliantei PSD-PC. De ambele dati, Schor nu a obtinut mandat de parlamentar.

Merita mentionat ca presedintele Camerei de Comert Israel-Romania este Colette Avital, fost deputat in Knesset din Partea Partidului Muncii si candidat la alegerile prezidentiale din Israel din 2007. in mai 2010, fostul vicepresedinte al PDSR (devenit, ulterior, PSD) Dan Ioan Popescu recomanda social-democratilor sa ia in calcul candidatura lui Colette Avital la Presedintia Romaniei: „Cred ca o varianta interesanta – si despre care am auzit ca s-ar mai fi discutat in anumite cercuri, la un moment dat – ar fi Colette Avital, romanca nascuta la Bucuresti care a ajuns parlamentar de stanga in Israel si a candidat, chiar, la sefia acestui stat, acum vreo trei ani. Doamna Colette ar putea fi o Margaret Thatcher a Romaniei, o mana de fier intr-o manusa de catifea”.

Legatura lui Colette Avital cu PSD pare sa se fi mentinut si ulterior, daca luam in considerare ca, intr-un interviu acordat, in februarie 2014, unui cotidian din Romania, Avital recunostea ca a fost invitata la Congresul PSD din 2013 si spunea ca urma sa aiba o intalnire cu premierul Victor Ponta „pentru a discuta chestiunea proprietatilor private”.

Instrumentul Black Cube

Itele afacerii Black Cube, care viza spionarea procurorului-sef al DNA, Laura Coduta Kovesi, nu sunt inca pe deplin descalcite. Exista numeroase semne de intrebare, incepand cu identitatea adevaratilor beneficiari ai intregii operatiuni, dar se stie, la acest moment, ca au fost condamnati doi israelieni, angajati ai firmei de investigatii infiintate in 2010 de doi fosti ofiteri de informatii. Ron Weiner si David Geclowicz au primit o pedeapsa cu suspendare de 2 ani si 8 luni, dupa ce si-au recunoscut vina in dosarul privind spionarea comunicatiilor si hartuirea familiei si a unor apropiati ai sefei DNA.

Daniel Dragomir, fostul ofiter SRI acuzat ca ar fi platit 900.000 de lire sterline pentru spionarea Laurei Codruta Kovesi, da inca explicatii ofiterilor DIICOT si se afla in arest la domiciliu. Se mai stie despre el ca a avut, de-a lungul timpului, direct sau indirect, relatii de afaceri cu mai multe personaje influente, dar si controversate, precum Ovidiu Putura, fost judecator si secretar de stat in Guvernul Ponta, trimis in judecata pentru dare de mita si trafic de influenta.
„Compasul Ierusalimului”

in ianuarie 2016, o delegatie a PSD – condusa de Liviu Dragnea si din care facea parte si Gabriela Firea – a facut o vizita in Israel, prilej ca seful social-democratilor sa se intalneasca, printre altii, cu premierul Benjamin Netanyahu si presedintele Partidului Muncii, Yitzhak Herzog.

Dupa doar cateva zile, la Bruxelles, in cadrul unui dineu prilejuit de aniversarea a 30 de ani de existenta a Congresului Evreiesc European, Liviu Dragnea primea, de la presedintele organizatiei, Moshe Kantor, cea mai inalta distinctie: „Compasul Ierusalimului”. seful PSD a sugerat atunci, printr-un comunicat de presa, ca distinctia ar fi avut legatura cu asa-numita lege anti-defaimare initiata de el. Alte voci au pus insa accentul pe faptul ca Moshe Kantor este considerat un apropiat al Kremlinului, chiar instrumentul prin care Vladimir Putin ar vrea sa controleze miscarile evreiesti din lume.

Ponta, Rosia Montana si Steinmetz

in septembrie 2013, Victor Ponta anunta ca Executivul pe care il conduce a aprobat si trimis Parlamentului proiectul de lege pentru inceperea exploatarii la Rosia Montana. Cu acel prilej, premierul PSD explica si de ce s-a razgandit: „Eu am fost impotriva proiectului, inainte sa cunosc aproape nimic despre proiect, pentru ca era susţinut de Basescu, si am spus ca daca il susţine Basescu e ceva de rau”.

Printre actionarii Gabriel Resources se numara grupul BSG Capital, controlat de miliardarul israelian Benjamin Steinmetz, implicat in activitati din industria diamentelor, dar si in afaceri imobiliare in Romania (apartamente si vile in Bucuresti, Corbeanca, Saftica si Ploiesti).

Mai tarziu, in martie 2016, avea sa iasa la iveala implicarea lui Steinmetz si a altor trei oameni de afaceri israelieni – Moshe Agavi, Shimon Shevez si Tal Silberstein – in retrocedarea Fermei Baneasa. „incepand cu luna noiembrie 2006, inculpatul Truica Remus (fostul sef de cabinet al ex-premierului PSD Adrian Nastase – n.r.) impreuna cu inculpaţii Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin «Benny» Steinmetz, Moshe Agavi (care a aderat ulterior) si alte persoane, au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobandirea intregii averi revendicate nelegal de inculpatul Al Romaniei Paul Philippe, prin oferirea de bani/bunuri persoanelor din cadrul autoritaţilor/instituţiilor deţinatoare a acestor proprietaţi, instigarea si complicitatea la savarsirea, de catre aceste persoane, a infracţiunii de abuz in serviciu, prin punerea la dispoziţie si semnarea inscrisurilor necesare si prin traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici”, arata DNA.

in mai 2016, dosarul avea sa fie trimis in judecata, iar ceva mai tarziu, in iulie 2016, din el avea sa rezulte un nou dosar, cel in care actualul presedinte al Senatului, Calin Popescu Tariceanu, este acuzat de marturie mincinoasa si favoarizarea infractorului.

in decembrie 2016, Steinmetz era retinut in Israel si plasat in arest la domiciliu, fiind banuit de dare de mita si spalare de bani in cazul unui proiect de minerit in Guinea in valoare de 20 de miliarde de dolari.

Consilierul a doi premieri si un presedinte

Revenind la lista oamenilor de afaceri straini trimisi in judecata de DNA o data cu Steinmetz, merita mentionat ca Shimon Shevez a fost directorul de cabinet al premierului Yitzhak Rabin (1992-1995), dupa care s-a profilat pe consultanta politica si economica. in anul 2000, el fost condamnat la doi ani de inchisoare pentru coruptie, dar avea sa fie achitat de instanta suprema din Israel.

La randul sau, Tal Silberstein se poate lauda ca a fost consilierul celor mai importanti lideri politici ai Romaniei din ultimii 15 ani. Dupa cum recunostea chiar el, intr-un interviu acordat in 2008, a venit in tara noastra in 2002. „Presedintele Traian Basescu m-a adus in Romania. Lui ii datorez faptul ca sunt aici”, spunea Silberstein. De-a lungul anilor, a lucrat cu si pentru Traian Basescu, Vasile Blaga, Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu. in preajma campaniei pentru prezidentialele din 2014, s-a spus ca Tal Silberstein si Arthur Finkelstein l-ar fi consiliat si pe candidatul Victor Ponta.

„Nu am dificultaţi in a lucra in Romania, datorita echipei de prieteni si de parteneri pe care o am aici. Sunt norocos sa ii am parteneri pe Arthur Finkelstein, Dan Andronic, Shevez si cateva tinere talente politice”, declara Silberstein.
Afacerile de la malul marii

Numele unor oameni de afaceri israelieni apar legate si de alti politicieni romani. De pilda, Avraham Morgenstern, apropiat al ex-primarului PSD Radu Mazare. Acesta a fost condamnat recent, pe 11 ianuarie 2017, in prima instanta, la 12 ani de inchisoare, intr-un dosar in care procurorii DNA l-au acuzat de o evaziune fiscala de 10 milioane de euro. Dosarul lui Morgenstern a fost disjuns din dosarul in care Mazare a fost cercetat – si ulterior trimis in judecata – pentru construirea locuintelor sociale din cartierul „Henri Coanda” din Constanta. Potrivit anchetatorilor, Morgenstern i-ar fi dat lui Mazare 175.000 de euro pentru ca acesta sa-i faciliteze castigarea licitatiei pentru construirea campusului social. Banii s-ar fi plimbat prin diferite conturi pana sa ajunga la edilul PSD, inclusiv prin conturile unor societati offshore controlate de omul de afaceri Elan Schwartzenberg, dat in urmarire nationala, in iunie 2016, dupa ce Tribunalul Bucuresti a emis un mandat de arestare in lipsa pe numele lui, iar procurorii l-au acuzat de complicitate la dare de mita si ca se sustrage de la urmarirea penala.

„Am deschis in 2003 un cont bancar in Israel, i-am dat si procura lui Elan sa opereze pe acel cont. Eram primar atunci. Dansul urma sa puna bani in acel cont de-a lungul timpului, de ordinul zecilor-sutelor de mii de euro, in funcţie de disponibilitaţile sale. Eu eram titularul contului, dansul doar avea procura respectiva. El facea viramente in acel cont. Acest acord s-a concretizat in doua afaceri imobiliare, una in Brazilia si una in Madagascar”, explica Mazare despre banii „lui Elan”, la mijlocul lunii noiembrie 2014.
Contradictia din 2004

in 2004, cand visa sa ajunga la Cotroceni, fostul lider al PRM Corneliu Vadim Tudor a apelat si el la consultanti israelieni. Era vorba de firma Arad Commmunications, condusa de Eyal si Yuval Arad, care ii asigurase succesul premierului Ariel Sharon.

La momentul semnarii contractului de consultanta electorala, in prezenta presei, intrebat fiind cum a acceptat sa consilieze un politician acuzat, adeseori, de xenofobie si antisemitism, Eyal Arad a raspuns ca Vadim Tudor „este persoana care poate schimba Romania” si s-a declarat convins ca il va instala in scaunul de presedinte.

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

REVINO IN TOP

Share Page

Close