Lovitura pentru romanii care vor sa-si cumpere o locuinta prin programul „Prima Casa”! Programul ar urma sa dispara

In: Bani, Imobiliare

 

Guvernul a inceput sa aloce din ce in ce mai putini bani si nici nu se mai fac suplimentari de fonduri acum, in toamna, asa cum s-a intamplat in anii anteriori dupa rectificarea bugetara.


Programul si-a atins scopul, de a ajuta sectorul, spun economistii, iar bancile au venit cu credite ipotecare care au conditii similare, dar cu un avans mai mare. Astfel programul Prima Casa ar urma sa dispara in cativa ani.

Cei care vor sa cumpere un apartament prin Programul Prima Casa mai au de asteptat pana in primavara. Momentan, fondurile s-au epuizat, iar suplimentari pentru garantii nu se vor mai face anul acesta, anunta Fondul National de Garantare. Mai mult, programul intra de anul acesta intr-un proces de decelerare.

Plafonul Fondului National de Garantare pentru Programul Prima Casa a inceput deja sa scada, de la 2.9 miliarde de lei, cat era anul trecut, la 2,5 miliarde, anul acesta. Din 2018, pana in 2020 ar urma sa fie 2 miliarde de lei pe an, pana in 2021, cand va fi 1,5 miliarde lei. Dupa acest an, programul ar urma sa dispara.

Simona Tartacuta, director de comunicare FNGCIMM: “La momentul lansarii, statul a spijinit cererea, accesul unei anumite categorii. Rolul statului nu-si mai are reflectarea directa in derularea acestui program pe termen lung.”

Iancu Guda, presedintele Asociatiei Analistilor Financiar Bancari: “Relevanta acestui program a scazut, valoarea tranzactiilor prin prima casa a scazut cu 5% fata de anul precedent. O treime dintre cei care iau prin prima casa platesc avans mai mare”.

Mai mult, ofertele bancilor pentru credite ipotecare sunt similare. Dobanzile sunt apropiate, dar avansul este mai ridicat.

Ionut Stanimir, purtatorul de cuvant al unei banci: “Avansul e de 15% mai mare decat prima casa, rata mai mica, perioada de creditare. Sfatul pe care putem sa il dam este ca clientii care vor un credit ipotecar, dar care nu detin avansul, sa evite sa ia un credit de nevoie personale, s-a practicat nu a iesit bine”.

Prima Casa a avut un rol important in piata imobiliara, din 2009, de cand a fost lansat. Din totalul creditelor, aproximativ 90% au fost prin acest program. Pana acum, 220 de mii de romani au cumparat astfel o locuinta.













By: Ovidiu Cercel Tags: , , ,
REVINO IN TOP

Share Page

Close