MISTERIOSUL avion spatial al Fortelor aeriene americane revine pe Terra dupa o MISIUNE SECRETA! VIDEO

In: Stiinta

Misteriosul avion spatial al Fortelor aeriene americane care a orbitat in jurul Pamantului in ultimele 20 de luni urmeaza sa revina pe Terra in aceasta saptamana.

Potrivit CNN, nu exista informatii clare cu privire la misiunea acestei „mini navete spatiale”, existand multiple teorii cu privire la motivul pentru care acest avion a fost trimis in spatiu.


Avionul spatial robotizat, asemanator unei navete, se numeste X-37B si a fost lansat pentru prima data pe orbita Pamantului in aprilie 2010, misiunea lui fiind una secreta. Ulterior, el a fost lansat din nou in spatiu in 2011 si a revenit pe Terra in iunie 2012, informeaza CNN.

Acum, dupa o alta misiune care a durat 21 de luni (decembrie 2012 – octombrie 2014), naveta este asteptata sa aterizeze la baza aeriana din Vandenberg din California. Autoritatile nu au oferit o data exacta pentru acest eveniment, insa, intr-un anunt facut pe site-ul Administratiei Federale a Aviatiei Civile, se arata ca spatiul aerian din zona bazei Vandenberg va fi inchis joi, intre orele 8 a.m si 5 p.m.

Avionul spatial X-37B a fost construit de Boeing, care a inceput lucrarile la acesta in cadrul unui proiect NASA, in 1999, dar care a fost ulterior preluat de US Air Force.

„Acest vehicul a fost conceput pentru a fi un laborator orbital pentru testarea de noi tehnologii si componente, care apoi pot fi aduse pe Pamant si examinate. Tehnologiile testate in cadrul programului se refera la sisteme de ghidaj, de navigatie si de control, sisteme de protectie termica, scuturi si structuri rezistente la temperaturi ridicate sau sisteme de zbor electromagnetice”, informeaza US Air Force.

Cu toate acestea, din cauza misterului legat de misiunile navetei exista diverse teorii: avionul testeaza de fapt o arma secreta spatiala sau are misiuni de spionaj.

Micul avion masoara 8,9 metri lungime si are o anvergura a aripilor de 4,5 metri. El cantareste aproximativ 5,5 tone si este lansat in spatiu cu o racheta de tip Atlas V.

Dupa instalarea pe orbita, acest avion functioneaza cu electricitate provenind de la celule solare si baterii pe baza de ioni de litiu.

US Air Force mai detine un al doilea astfel de avion spatial.

Sursa: mediafax.ro













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close