Motivarea judecatorilor in cazul Dragnea! De ce l-au condamnat penal pe seful PSD!

In: Injustitia

Liviu Dragnea nu a fost condamnat pentru indemnarea cetatenilor sa mearga la vot, ci pentru mijloacele ilicite folosite pentru a obtine validarea referendumului, acesta comitand fapta cu intentie, intrucat a dat indicatii precise privind luarea unor masuri interzise de lege, arata ICCJ in motivare.

 

Judecatorii inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) l-au condamnat, in 15 mai, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de inchisoare cu suspendare, in dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, decizia nefiind definitiva.

Instanta arata, in motivarea deciziei, citata de MEDIAFAX, ca nu este ilegala indemnarea cetatenilor de a merge la vot chiar si in ziua referendumului, ci transmiterea de mesaje privind modul cum ar trebui sa se voteze, iar pentru aceste mesaje a fost condamnat Liviu Dragnea.

Potrivit judecatorilor, legea interzice „adresarea de indemnuri referitoare la cum anume sa se voteze, exercitarea de presiuni directe sau indirecte pentru a participa la vot sau nu, folosirea datelor cu caracter personal fara consimtamantul persoanei vizate”.

„Asa fiind, inalta Curte, prin retinerea vinovatiei inculpatului Dragnea Nicolae-Liviu pentru transmiterea mesajelor mai sus aratate, nu sanctioneaza promovarea indemnului la vot si nici nu ingradeste activitatea partidelor politice cu privire la stimularea participarii electoratului la vot, ci doar folosirea de mijloace ilicite in acest scop, ce au transformat un demers legal intr-unul contrar legii”, arata instanta.

Instanta prezinta in motivare faptele pentru care Liviu Dragnea trebuie condamnat, asa cum a solicitat Directia Nationala Anticoruptie, respectiv pentru ca, in campania electorala pentru demiterea presedintelui, precum si in ziua votului, si-a exercitat influenta si autoritatea provenind din functia de conducere detinuta in PSD pentru a obtine validarea referendumului, prin utilizarea de mijloace interzise de lege, cum ar fi solicitarea adresata reprezentantilor PSD din teritoriu de a organiza, in ziua votului, tombole si concursuri cu premii conditionate de dovada prezentarii alegatorilor la vot, solicitarea adresata reprezentantilor PSD din sectiile de votare de a intocmi liste cu numele si adresele persoanelor care nu participasera la vot, pentru ca pe baza acestora militantii de partid sa se deplaseze la domiciliile lor si sa-i determine sa participe la referendum.

„Infractiunea presupune un subiect activ calificat, persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat, ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, conditie indeplinita in cauza intrucat, astfel cum s-a mai aratat, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ocupa functia de Secretar General al Partidului Social Democrat, era coordonatorul campaniei electorale, cu o pozitie de autoritate, de conducere a tuturor activitatilor desfasurate in aceasta perioada”, se mai arata in motivare.

Judecatorii au mai aratat, in documentul citat, ca Liviu Dragnea si-a folosit influenta si autoritatea pentru a solicita in diverse forme, cum ar fi mesajele sms, luarea unor masuri interzise de lege, in scopul mobilizarii cetatenilor la vot, „pentru asigurarea succesului demersului initiat de Uniunea Social Liberala (din care partidul sau facea parte), constand in validarea rezultatelor referendumului prin folosirea de mijloace nelegale”.

„Fapta a fost comisa cu intentie directa, de vreme ce inculpatul a dat indicatii precise asupra modului in care persoanele aflate in sfera sa de influenta si autoritate sa procedeze pentru atingerea scopului urmarit”, au mai notat judecatorii in motivare.

Prin decizia din 15 mai, instanta suprema a mai dispus achitarea a peste 20 de inculpati din dosarul „Referendumul”.

Contestatiile inculpatilor vor fi judecate de Completul de cinci judecatori al instantei supreme, care va da o decizie definitiva in acest dosar.

in ziua in care a fost condamnat, Liviu Dragnea a demisionat din functia de ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei. Tot atunci, Dragnea a renuntat si la functiile politice, el fiind atunci presedinte executiv al PSD.

Sentinta in dosarul in care Liviu Dragnea si alte peste 70 de persoane sunt acuzati pentru fraude la referendumul din 2012 a fost pronuntata dupa un an si jumatate de la inceperea judecarii cauzei. Instanta suprema a inregistrat in 7 octombrie 2013 dosarul, iar judecarea cauzei a inceput in 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis in judecata pentru infractiunea de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte partidul reprezentat de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale”.

Anchetatorii sustin ca Dragnea a fost sustinut in fraudarea referendumului de 74 de presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt. Acestia au fost trimisi in judecata pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori, infractiuni comise sub forma autoratului, complicitatii sau a instigarii.

„Infractiunile retinute in sarcina persoanelor implicate in desfasurarea procesului de votare – presedinti si membri ai sectiilor de votare – au constat in principal in aceea ca ei si-au incalcat atributiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, inlesnind falsificarea listelor electorale (atat liste permanente cat si liste suplimentare), prin adaugarea de persoane care nu au facut cerere de vot cu urna mobila, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau in Romania la data referendumului, prin contrafacerea materiala a semnaturilor acestora si introducerea in urne a unui numar de voturi corespunzator semnaturilor falsificate. in acest fel, numarul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obtinute prin falsificarea semnaturilor”, au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

De-a lungul procesului, au fost audiati, in calitate de martori, premierul Victor Ponta, ministrul Apararii, Mircea Dusa, fostul ministru al Energiei Constantin Nita, primarul Sectorului 3, Robert Negoita, presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, si mai multi coordonatori judeteni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.

Reactia lui Dragnea

Liviu Dragnea, spune ca i se pare ciudat ca imediat dupa ce a depus contestatia la tribunal a aparut motivarea deciziei inaltei Curti prin care a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare in dosarul „Referendumul”, adaugand ca acea contestatie merge mai departe.

„Am vazut doar stirea (in legatura cu motivarea deciziei iCCJ din dosarul ‘Referendumul’ — n.r.). Am vorbit cu doamna avocat si sigur ca maine o sa ia de la arhiva inaltei Curti aceasta motivare. Este ciudat, dupa ce am depus contestatia la tribunal a aparut brusc si aceasta motivare. Sigur, contestatia noastra merge mai departe, judecatorii sunt chemati sa vada legalitatea deciziei. Nu vreau sa ma pronunt mai mult pentru ca doamna avocat trebuie sa vada motivarea Curtii, doar remarc ca, daca nu faceam acea contestatie, nu aparea imediat aceasta motivare. O sa vedem si noi cine a semnat aceasta motivare. Cei care au semnat aveau dreptul legal? Pentru ca sunt niste prevederi foarte clare in legislatia aferenta”, a declarat Liviu Dragnea, miercuri, la Palatul Parlamentului.

Liviu Dragnea declara in 2016 ca decizia ICCJ, prin care a fost condamnat definitiv la doi ani de inchisoare cu suspendare, este ”profund nedreapta”.

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Ovidiu Cercel Tags: , ,
Back to top

Share Page

Close