Peste o treime dintre ROMANI vor sa se mute definitiv in alta tara! Care este DESTINATIA preferata!

In: Social, Stirile zilei

Peste o treime dintre romanii din mediul urban iau in calcul mutarea definitiva in alta tara, primele trei optiuni fiind Germania, Marea Britanie si SUA, potrivit unui studiu Daedalus.

Romanii ocupa locul al doilea intr-un clasament alcatuit din 7 tari din regiune, in ceea ce priveste dorinta de a se muta intr-o alta tara in viitorul apropiat, dupa sarbi, la acelasi nivel cu bulgarii, dar inaintea croatilor, turcilor, slovacilor si cehilor. Intentia de emigrare medie in regiune este de 29,9%.


Studiul a identificat inclinatii diferite catre emigrare, in functie de profilul respondentilor. Astfel, dorinta de a se stabili intr-o alta tara este semnificativ mai frecventa in randul barbatiilor (40,9%) decat al femeilor (30,6%), in timp ce persoanele cu varsta intre 25 si 34 de ani manifesta aceasta intentie in cea mai mare masura (47,9% fata de 35,6% cat este media).

De asemenea, in randul persoanelor care locuiesc in zona Moldovei, a celor cu un nivel de educatie scazut (cel mult 10 clase), a celor cu un venit personal mai mic (pana in 1.000 lei) sau a muncitorilor, intentia de emigrare are o pondere mai mare decat media romanilor intervievati.

„Saracia este de departe cel mai important factor care genereaza intentia de emigrare. Barbatii sunt mai orientati in mod fiziologic catre risc si aventura, asadar mai calificati sa faca primul pas intr-un astfel de demers. Pe de alta parte, suntem tributari unei societati de tip traditional in care barbatul este cel care trebuie sa aduca painea in casa”, a declarat Daniel Enescu, managing partner Daedalus Millward Brown.

Germania este tara in care si-ar dori sa traiasca cei mai multi romani care au intentia sa emigreze (40,4%), urmata de Marea Britanie (37,1%), SUA (28,7%), Italia (19,7%) si Franta (18,5%). Primele trei sunt tarile preferate si de locuitori celorlalte state incluse in studiu. Alte destinatii preferate sunt Elvetia, Australia sau Canada.

„In ultima perioada pragmatismul a depasit afinitatile culturale sau de limba. Pe de o parte, migratia masiva a romanilor in tarile latine a debalansat optiunile pentru cei care au ramas in tara. Astfel spus, cei cu optiuni pentru Spania, Italia sau Franta au emigrat deja in ultimul deceniu. Pe de alta parte, tarile latine nu mai sunt atat de ofertante din punct de vedere economic sau al oportunitatilor de munca. Astfel se explica de ce Germania si Marea Britanie ocupa locuri fruntase in intentia de emigrare, in timp ce o tara precum Spania, in care s-a emigrat masiv in ultima decada, nici macar nu intra intre primele 5 optiuni”, a aratat Enescu.

Barbatii romanii care mentioneaza Germania ca loc preferat pentru a locui sunt de doua ori mai numerosi decat romancele, care ar prefera Franta sau Canada.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 2.306 de respondenti din sapte tari: Romania, Bulgaria, Serbia, Croatia, Turcia, Cehia si Slovacia.

Sursa: mediafax.ro













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close