PLANUL SECRET al lui Ianukovici a fost dat in VILEAG

In: World

Presedintele demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici, intocmise un plan ce prevedea mobilizarea a mii de membri ai fortelor de securitate pentru a innabusi protestele care in cele din urma l-au indepartat de la putere, potrivit unui document publicat online si citat de The Guardian, in editia electronica.

Jurnalistii ucraineni analizeaza mii de documente pe care sustin ca le-au gasit in apropiere de opulenta resedinta a lui Ianukovici din apropiere de Kiev, dupa ce acesta a parasit capitala, iar unele dintre ele au fost deja postate pe Internet, relateaza The Guardian.


Desi autenticitatea lui nu poate fi confirmata, deputatul Hennadi Moskal, fost adjunct al ministrului de Interne in guvernarea Iuliei Timosenko, a publicat pe Internet un document care detaliaza un plan de inconjurare a Pietei Independentei – locul unde a avut loc revolta – si trimiterea unor lunesti care sa deschida apoi focul asupra protestatarilor.

Planul prevedea implicarea unor vehicule armate si a aproximativ 22.000 de politisti, inclusiv 2.000 de membri ai Berkut (fortele antirevolta).

Moskal sustine ca a publicat acest document pentru a exercita presiuni asupra noilor autoritati ucrainene pentru a-l aduce pe Ianukovici in fata justitiei. Mai multe documente urmeaza sa fie publicate in aceasta saptamana, potrivit unuia dintre jurnalistii care le-au descoperit.













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close