Presedintele Camerei de Comert a fost ARESTAT preventiv

In: Injustitia, Stirile zilei

Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Mihail Vlasov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, de Curtea de Apel Bucuresti. Vlasov este acuzat ca ar fi cerut un milion de euro de la un om de afaceri, pentru a-l ajuta sa castige un dosar de arbritraj.

Decizia Curtii de Apel Bucuresti nu este definitiva, ea putand fi atacata la instanta suprema.


Mihail Vlasov a primit, marti, prima transa din mita, de 200.000 de euro din suma ceruta, fiind retinut pentru trafic de influenta, a informat Directia Nationala Anticoruptie (DNA).

DNA a aratat ca procurorii Sectiei de Combatere a Coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale in cazul lui Vlasov, pentru trafic de influenta.

Vlasov a fost prins in flagrant, intr-un restaurant din Bucuresti, asupra presedintelui Camerei de Comert fiind gasita suma de 200.000 de euro, a precizat sursa citata.

Curtea de Arbitraj Comercial International, la care Mihail Vlasov ar fi spus ca intervine pentru solutionarea dosarului, este condusa de vicepresedintele BNR Bogdan Olteanu si de una dintre fiicele lui Vlasov, Vanda.

Institutia, care functioneaza pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, a fost infiintata in anul 1953, in scopul solutionarii litigiilor de comert exterior.

Mihail Vlasov, in varsta de 70 de ani, este presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei din 2007, iar in perioada iunie – decembrie 2008 a detinut si un mandat de deputat.

Este tatal a doua fete – Vanda Anamaria Vlasov si creatoarea de moda Ingrid Vlasov – si socrul fostului ministru de Interne Cristian David (PNL), casatorit cu cea dintai.

 













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close