Previziune sumbra pentru tarul Putin! „Sectantii l-au ingropat pe Stalin, il vor ingropa si pe Putin!

In: Stirile zilei

Organizatia religioasa Martorii lui Iehova nu mai are voie sa functioneze in Rusia, Curtea Suprema aproband o cerere a Ministerului de Justitie de a considera gruparea crestina ca fiind extremista. Scriitorul Vasile Ernu, autor al volumului „Sectantii”, despre grupurile religioase marginale din spatiul ex-sovietic, analizeaza decizia justitiei din Rusia prin prisma istoriei „sectantilor” sub regimurile totalitare. „Iehovistii rusi sa vina in Republica Moldova sau Romania… sau in Bugeac”, este titlul textului publicat de Ernu pe Facebook.

„Curtea suprema a Rusiei a decis: Martorii lui Iehova interzisi pentru ca este o organizatie extremista. O timpenie cit casa. Crestinismul e de felul lui cam extremist. Dar nu poti sa-l interzici. Iehovistii sint chiar pasnici, pacifisti, nu pun mina pe arma. Par ei mai insistenti, bat pe la usile oamenilor sa le vesteasca Evanghelia asa cum o inteleg ei dar nu sint perioculosi: nu au nimic violent. Deci nu beau singe de copil cum se zicea pe vremurile comuniste desptre „sectanti”. E adevarat ca nu beau alcool ceea ce e de neiertat in spatiul pravoslavnic.

Experienta sovietica de represiune a „sectantilor” ne arata ca perioadele acelea au fost pentru ei destul de prospere pentru ca ei au o capacitate de organizare si rezistenta uluitoare. Ei faceau multa puscarie in URSS pentru ca nu acceptau sa faca armata, sa depuna juramint militar sau sa puna mina pe arma. Am povestit despre ei pe indelete in Sectantii. Pina si salamov spune in notitele lui despre GULAG ca „sectantii” erau singurii care aveau o tinuta umana demna si nu cedau. Chiar si in acele condiii in care mai toti cedau si deveneu inumani din cauza foamei si violentei.

Vor trai in afara legii. Se vor descurca de muinune cu toate ca nu e corect ce li se intimpla. Li se incalca un drept fundamental.

In adolescenta aveam citiva prieteni buni din ramura „otdelionniie” /”neinregistratii”: o grupare religioasa care nu accepta sa se supuna statului, sa se inregistreze. Era ca si cum nu ai avea acte: refuzi sa ai acte pentru ca le percepi ca pe o forma de control al statului. Se stringeau clandestin. Aveau citeva biserici clandestine unde se adunau. O stiam bine pe cea de la Posta veche, un cartier special al Chisinaului. De Paste am fost sa vizitez locul. Nici contrabandistii cu GPS-ul nu o gasesc dar miteri statul. Dupa 30 de ani totul functioneaza cum trebuie. Doar ca au mai imbatrinit. Cresc altii.

Ei erau de departe cei mai bine organizati din spatiul sovietic. Aproape mai bine ca banditii. Stiau toate trucurile posibile si imposibile in a fenta regimul sovietic si serviciile vigilente. Aveau o economie alternativa foarte bine pusa la punct. Erau foarte buni mesteri in diverse domenii. Apicultori multi si se pricepeau la partea tehnica excelent. Aveau un sistem de ajutorare care functiona la nivel de Imperiu. Familiile celor care nimereu in puscarie erau preluati si ajutati de comunitate. Ei puteau face rost de orice. Nu stiu cum dar puteau. Si erau cei mai buni traficanti de biblii: vorbim de trafic cu tonele, camioanele et. Nu se jucau cu maruntisuri. incepind cu anii 70 deja aveau mai multe tipografii clandestine, reviste, carti scoase acolo. Suferinta nu-i speria. Puscaria nici atit. Pentru ei era un fel de onoare sa faca puscarie. Se mindreau cu asta. Cu cit stateai mai mult cu atit aveai prestigiul mai mare. Era un semn al „salvarii” lor. Gindeau intr-un soi de teologie a martirajului.

Acum corect ar fi sa se solidarizeze lumea cu ei. si cel mai frumos ar fi daca Biserica pravoslavnica rusa le-ar sari in ajutor. Daca nu: in buna traditie sa fuga spre gurile Dunaprii. ii asteptam cu bratele deschise. Asa au facut si staroverii si alte grupuri religioase persecutate. Nu se sperie „sectantii” asa usor: l-au ingropat pe Stalin, il vor ingropa si pe Putin”, scrie Ernu.

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

REVINO IN TOP

Share Page

Close