Producătorul serialului Dallas a murit la vârsta de 93 de ani

In: Stirile zilei

Producătorul de televiziune Lee Rich, omul din spatele unor seriale de succes ca „Dallas” şi „The Waltons”, a murit joi, la vârsta de 93 de ani, de cancer pulmonar, în casa lui din Los Angeles, potrivit latimes.com.

Lee Rich şi-a început cariera în publicitate şi a cofondat în 1969 compania de producţie Lorimar. Printre succesele sale, se numără serialele „Dallas”, „The Waltons”, „The Blue Knight”, „Eight Is Enough”, „Flamingo Road”, dar şi filmul de televiziune”Sybil” (1976).

Citeste si   Primul FILM despre moartea lui OSAMA BEN LADEN! Vezi VIDEO

Rich a fost „un gigant al industriei TV, care a creat unele dintre cele mai reprezentative seriale din istorie şi a influenţat publicuri din întreaga lume”, a apreciat directorul executiv CBS Leslie Moonves.

Lee Rich a fost de asemenea elogiat de alţi colegi de breaslă, printre care şi Earl Hamner Jr., creatorul serialului „The Waltons”, pentru producţia căruia Rich a câştigat un Emmy în 1973. „A avut viziunea şi şi-a asumat riscuri pentru a face un serial despre oameni săraci care trăiau în timpul Marii crize economice. (…) În mod normal, nu este genul de idee pe care să o adopte un producător”, a spus Hamner.

Citeste si   Ce facem in weekend-ul 12-14 iulie! VIDEO

Rich însuşi declara în 1982 că „‘The Waltons’ a fost potrivit pentru acele vremuri. Oamenii spuneau ‘Asta e familia mea sau mi-aş dori ca asta să fie familia mea'”.

Despre „Dallas”, care a adus în faţa micilor ecrane peste 40 de milioane de americani, în 1980, la difuzarea episodului „Who Shot J.R.?” (Cine l-a împuşcat pe J.R.?), Lee Rich a spus că a fost „o lume a fanteziei”. „Am împlinit visurile multor oameni”, declara producătorul.













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Elena Tudor Tags: , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close