PROFETIA unui INDIAN despre tara noastra: „ROMANIA si PALESTINA vor SCAPA de pedeapsa FOCULUI NIMICITOR”!

In: Stiinta

Indianul Sundar Singh (1889-1933) este un intelept si iluminat indian, care a facut o calatorie prin toate tarile crestine in primul deceniu al secolului nostru, cand a vizitat si tara noastra.

In curand aproape toate popoarele neamului omenesc vor deschide ochii contribuind la indeplinirea realitatii oranduite de Dumnezeu si se vor supune vointei divine mult mai bine decat altadata deoarece atunci vor lua sfarsit intr-o mare masura manifestarile indaratniciei omenesti care au facut cu putinta atatea actiuni de rea interpretare a vointei divine. Perpetuarea raului se va stavili, revelatiile divine ajungand sa acopere pamantul si facand ca tot ceea ce este placut inaintea lui Dumnezeu sa iasa la lumina, pentru a-i ajuta pe oameni sa atinga intelepciunea si sa se desavarseasca.


Acum, cand fac cunoscute aceste profetii, daca as fi roman de origine, probabil ca as putea fi invinuit de partinire nationala, iar daca as fi european din comunitatea latina, ar fi fara indoiala unele motive sa fiu judecat intr-un fel omenesc, cu patima omeneasca; insa deoarece sunt un indian iluminat prin intermediul lui Iisus Hristos si ferm stabilit in credinta crestina pot vorbi cu toata usurinta, incredintandu-va ca acum nu fac altceva decat sa exprim voia lui Dumnezeu.

In anii care vor veni si lunile ce vor veni, in tara trairii voastre (Romania), scoarta pamantului va lua foc, clima va suferi unele schimbari, cutremure simtitoare vor distruge multe dintre cladirile existente, uragane si vanturi puternice, terestre si maritime, vor nimici indrazneala oamenilor bazati numai pe asa-zisa putere a stiintei.

Ingeniozitatea omeneasca pusa in slujba raului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime si pamantul va cunoaste cele mai cumplite boli ce vor aparea pentru a fi nimicita existenta oamenilor rai sau perversi. In acele timpuri de mari schimbari, in alte locuri de pe pamant un sfert din omenire va disparea fulgerator, iar dupa aceasta, la a doua incercare, din cei ramasi in viata si ingroziti se vor suprima inca aproape un sfert, restul se vor orienta trup si suflet catre Dumnezeu – de la cel aflat la sanul mamei si pana la cel mai indarjit tiran ce paseste pe scoarta pamantului. Insa va atrag atentia sa nu socotiti dupa calendarul intereselor voastre meschine schimbarile spirituale la nivelul lumii pamantene, caci iata, dupa cum am vazut eu, aceste transformari vor veni peste voi si va vor lua prin surprindere chiar daca veti ramane neclintiti in incapatanarea voastra si nu veti ajunge sa credeti in Dumnezeu.

Multi oameni ce alcatuiesc popoarele Asiei se vor orienta catre religia crestina aproape fulgerator, iar o multime de triburi salbatice se vor crestina si datorita marii raspandiri a Bibliei, ea generalizandu-se apoi la toate popoarele indiferent de limba, de la Polul Nord si pana la Polul Sud.

Veti sti ca acele vremuri sunt aproape atunci cand Anglia isi va pierde puterea, iar Franta va fi asimilata de popoarele din jur. Treptat puterile statale vor disparea, ca in locul acestora sa apara o noua putere denumita Federatia Statelor Pamantene cu un singur presedinte, o singura moneda, un singur consiliu de conducere si o singura armata, aeropurtata, folosita doar pentru aparare sau paza interna, soldatii sai avand menirea de a pastra ordinea in acele zone.

In acea perioada, Rusia va deveni una dintre cele mai crestine tari de pe suprafata pamantului, Bosforul si Dardanele se vor scufunda, disparand complet de pe suprafata globului, de asemenea, o multime de insule vor disparea, fiind nimicite de cutremure, scoarta pamantului fiind zdruncinata de o multime de urgii ce se vor abate asupra oamenilor. Bisericile purtatoare de har divin se vor uni intr-una singura, supranumita Biserica crestina dreptcredincioasa, apostolica si misionara care va pregati aproape intreaga lume pentru transformarile spirituale ce vor avea loc la nivelul intregii planete. Tot atunci va apare anticristul, prin anticrist intelegandu-i pe toti aceia care, mai mult sau mai putin constienti, lupta impotriva spiritualitatii veritabile, urmarind sa triumfe fortele obscure ale intunericului si minciunii, ce mentin fiinta umana intr-o stare de inconstienta si sclavie letargica, si multe lupte de idei se vor da, fara nici un fel de arma, pentru nimicirea adevaratei credinte in Dumnezeu.

Toate acestea si multe altele, desi poate acum necrezute de unii oameni, mai tarziu se vor intampla din voia lui Dumnezeu. Vor face exceptie de la pedeapsa focului nimicitor si a macelului ce se va desfasura pe aproape intreg globul pamantesc, Romania si locurile supranumite sfinte din Palestina. Netrecuta prin sabie va ramane de asemenea cetatea Vaticanului, dar puterea sa de influenta, atat de pregnant urmarita, se va reduce la zero.

Sursa: yogaesoteric.net













By: Elena Tudor Tags: , , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close