Razbunarea francezilor! Atentatele din Paris au trezit armata Frantei

In: World

Zece avioane de lupta franceze au lansat 20 de bombe duminica asupra Raqa, fieful organizatiei Statul Islamic (SI) in estul Siriei, distrugand un post de comanda si o tabara de antrenament, a anuntat Ministerul Apararii la Paris.

„Primul obiectiv distrus era utilizat de Daesh (acronim pentru SI in limba araba) ca post de comanda, centru de recrutare jihadist si depozit de arme si munitii. Al doilea obiectiv era o tabara de antrenament terorista”, a precizat ministerul intr-un comunicat, citat de AFP.

Douasprezece aparate, dintre care zece avioane de vanatoare, s-au angajat simultan decoland din Emiratele Arabe Unite si Iordania si au lansat 20 de bombe, relateaza Agerpres.

„Planificata asupra unor situri identificate anterior in misiuni de recunoastere efectuate de Franta, aceasta operatiune a fost condusa in coordonare cu fortele americane”, precizeaza ministerul.

SI a revendicat valul de atentate comise vineri seara la Paris, care au facut cel putin 129 de morti si 350 de raniti.

„Acesta este un act de razboi comis de o armata terorista, Daesh, o armata jihadista”, a declarat presedintele francez Francois Hollande, avertizand ca tara sa va fi „necrutatoare” pe toate fronturile, „intern si extern”.

MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Ovidiu Cercel Tags: , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close