România este datoare cu aproape 100 miliarde euro

In: Bani, Stirile zilei

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valetin Lazea, a declarat ca România avea, la sfârşitul anului 2011, o datorie externă de 98,4 miliarde de euro sau 5.000 de euro de român.

Acesta a explicat:


„Este de preferat pentru o ţară să atragă fluxuri de capital negeneratoare de datorie externă decât fluxuri generatoare de datorie externă. Practic, fluxurile importante care nu generează datorie externă sunt trei. Vorbim de investiţii străine directe, de transferurile private şi de fondurile europene. De partea cealaltă, fluxurile care generează datorie externă se creează din datorie privată sau guvernamentală. Din acest total de 98,4 miliarde de euro, după momentul aderării României la Uniunea Europeană creşterea acestei datorii externe a fost de circa 57 miliarde de euro. Deci, în cinci ani ne-am împrumutat de 57 miliarde de euro, iar tot în aceşti cinci ani cele trei componente negeneratoare de datorie au adus în ţară circa 50 miliarde de euro.”

Raportul dintre fluxurile generatoare de datorie şi cele negeneratoare este de 1 la 1, dar, din păcate, cele care generează datorie prevalează, încă, în acestă perioadă de cinci ani.

„Ideea este cum să facem ca fluxurile negeneratoare de datorie să devină mai mari decât celelalte”

a specificat Lazea.

Citeste si   COD GALBEN de ninsori şi viscol în toată ţara, de vineri până duminică. Vezi prognoza meteo!

Andreea Mușatescu













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close