Sighişoara: Un fost pastor şi soţia sa, ucişi în propria casă

In: Stirile zilei

A fost declanşată o anchetă după ce, cu o zi în urmă, Poliţia şi procurorii au fost sesizaţi că într-un imobil din Sighişoara au fost găsite moarte două persoane, declară purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.

Doi soţi, în vârstă de peste 75 de ani, au fost găsiţi morți de către fiica lor. Aceasta locuieşte în Sighişoara şi a mers la părinţi, iar când i-a găsit morţi a alertat Poliţia şi procurorii, care au făcut cercetări la faţa locului, după care trupurile celor doi au fost duse la Institutul de Medicină Legală.


Angela Barbu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş declară:

„S-a stabilit că moartea ambilor soţi a fost violentă, aceştia având urme de violenţă pe corp. Bărbatul este fost pastor baptist, ulterior pensionar. În imobilul respectiv s-au constatat urme de răvăşire, dar încă nu s-a stabilit dacă mobilul crimei a fost jaful.”

De asemenea, când la faţa locului au ajuns şi ambulanţele s-a simţit un miros puternic de gaz, dar încă nu se ştie dacă persoanele care au săvârşit crimele au dat drumul la gaz pentru a masca faptele.

Loading...

Andreea Mușatescu













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close