SRI ramane fara MAIOR. Este o datorie de onoare si un obiectiv profesional legitim, afirma demisionarul

In: Guvern, Politic

Directorul Serviciului Roman de Informatii, George Maior, si-a inaintat, marti, demisia de la conducerea SRI presedintelui Romaniei, iar Klaus Iohannis a acceptat-o, informeaza Administratia Prezidentiala.

„Directorul Serviciului Roman de Informatii, domnul George Maior, si-a inaintat demisia de la conducerea SRI Presedintelui Romaniei, marti, 27 ianuarie Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, i-a acceptat demisia”, se arata in comunicatul Administratiei Prezidentiale.


Presedintele Klaus Iohannis a declarat, in 7 ianuarie, la Adevarul Live, intrebat daca ia in calcul numirea unor noi sefi la SRI si SIE, ca saptamanile viitoare va analiza aceasta chestiune si va comunica concluzia, pentru ca nu o are si a adaugat ca este ”o discutie putin artificiala”.

”Saptamanile urmatoare voi analiza aceasta chestiune si voi comunica concluzia, pentru ca nu o am”, a spus presedintele Iohannis, intrebat daca ia in calcul schimbarea sefilor SRI si SIE.

Intrebat daca directorul SRI, George Maior, ar trebui sa isi continue mandatul sau ar trebui schimbat, in conditiile in care acesta a anuntat ca isi depune mandatul la dispozitia noului presedinte, Klaus Iohannis a raspuns: ”Cred ca e o discutie putin artificiala. Postul este ocupat, SRI functioneaza in parametri buni, nu vad de ce ar trebui sa fortam o astfel de discutie. Chiar nu simt nevoia de a face din asta o tema”.

In 5 noiembrie, directorul SRI, George Maior, a afirmat ca la investirea noului presedinte isi va prezenta mandatul, spre evaluare, mentionand ca, pana la acel moment si atat timp cat va fi in fruntea SRI, nu manifesta si nu confirma „interesul pentru un anume rol profesional in viitor”.

„Referitor la solicitarile de a comenta aparitia in spatiul public a numelui directorului SRI, domnul George Cristian Maior, in legatura cu posibila nominalizare in functia de prim-ministru al Guvernului Romaniei, Serviciul Roman de Informatii face urmatoarele precizari: Reiteram faptul ca activitatea Serviciului Roman de Informatii are ca principiu obiectiv, respectat la toate momentele si nivelurile, neutralitatea si echidistanta politica. In acest sens, subliniem hotararea conducerii SRI de a evita implicarea in eventuale dispute cu substrat electoral, in vederea prezervarii propriei misiuni, precum si a bunei reputatii dobandite in randul cetatenilor Romaniei si al partenerilor institutionali din tara si din strainatate”, se arata intr-un comunicat al SRI remis, la acel moment, agentiei MEDIAFAX.

SRI preciza ca pozitia oficiala a lui George Cristian Maior este „consecventa, asa cum a fost aceasta exprimata atat public, cat si in discutii directe cu principalii beneficiari”.

„La momentul investirii noului presedinte al Romaniei imi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI. Este o datorie de onoare si un obiectiv profesional legitim, dupa 8 ani in fruntea Serviciului Roman de Informatii. Pana la acel moment si atata timp cat voi ocupa aceasta functie, nu manifest si nu confirm interesul pentru un anume rol profesional viitor”, a declarat Maior, citat in comunicat.













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close