Studenta criminală din Timișoara a născut la Bucureşti. Copilul a murit

In: Stirile zilei

Fosta studentă la Medicină Carmen Bejan, condamnată pentru participarea la uciderea şi tranşarea unui bărbat, a născut la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, însă copilul a murit la naştere, din cauza unor malformaţii, au declarat, miercuri, surse medicale.

Deţinuta a beneficiat, pe durata sarcinii, de toată asistenţa medicală necesară, fiind supravegheată atât de medici din spitalele penitenciar cât şi de specialişti de la spitalele publice şi fiindu-i făcute opt ecografii, susţine ANP.


Copilul născut de fosta studentă Carmen Bejan, condamnată pentru omor, a fost o fetiţă care avea malfomaţii la plămâni şi la inimă şi care a supravieţuit doar o oră după venirea pe lume, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Potrivit surselor citate, Bejan a fost transportată la Spitalul Universitar din Capitală marţi noaptea, fiind însărcinată în 39 de săptămâni. Ea a născut la scurt timp după ce a fost adusă la spital, însă copilul a decedat.

Bebeluşul ar fi avut hernie diafragmatică congenitală, au mai spus aceleaşi surse.

„Este consecutivă urcării viscerelor abdominale, printr-o breşă a diafragmului. Viscerele care comprimă astfel mai mult sau mai puţin intens plămânii şi inima. Se traduce prin faptul că plămânii sunt insuficient dezvoltaţi şi prin malformaţii cardiace. Ecografia permite diagnosticarea unei hernii diafragmatice congenitale în timpul sarcinii şi asigurarea unei mai bune tratări în perioada postnatală. La naştere, aceasta hernie se manifestă printr-o insuficienţă gravă şi acută a respiraţiei. Tratamentul comportă, în general, o reanimare imediată, mai ales respiratorie, urmată de o suturare chirurgicală a diafragmului”, a explicat un medic neonatolog.

ANP: Carmen Bejan a beneficiat de toată asistenţa medicală necesară pe timpul sarcinii

„Pe perioada sarcinii, au fost respectate toate procedurile specifice, persoana în cauză fiind supravegheată şi investigată medical (clinic şi paraclinic) atât de medici specialişti din reţeaua Ministerului Sănătăţii cât şi de cei din cadrul sistemul administraţiei penitenciare. În acest sens, pe lângă analizele medicale de dispensarizare a sarcinii, au fost efectuate opt ecografii, din care cinci la Spitalul Judeţean din Arad, două la Penitenciarul Spital Rahova şi ultima la Maternitatea Bucur”, se precizează într-un comunicat de miercuri al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Reprezentanţii instituţiei dau asigurări că starea femeii este stabilă şi anunţă că aceasta urmează să beneficieze de consiliere psihologică după ce a născut, marţi noapte, un copil care însă nu a supravieţuit.

ANP mai susţine că alte 15 femei condamnate aflate în penitenciarele româneşti au născut copii sănătoşi de-a lungul anului 2011.

Carmen Bejan s-a căsătorit, în 11 aprilie, în Penitenciarul Arad, cu fostul deţinut Claudiu Şatran, tatăl copilului.













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close