(VIDEO) ForcePad: O revolutie a modului in care dam CLICK

In: Stirile zilei, Tech

Synaptics, unul dintre cei mai mari producatori de interfete tactile din lume promite o schimbare radicala a modului in functioneaza click-ul, poate cea mai cunoscuta metoda de a interactiona cu un computer.

De la aparitia primului mouse si a primelor touch-pad-uri, click-ul a fost o afacere destul de banala: utilizatorul apasa pe un buton care declanseaza un comutator, iar acesta la randul sau creaza o actiune in sistemul de operare folosit. Fie ca este vorba de un mouse sau de un touch-pad care poate fi operat fara piese mecanice, actiunea click-ului a ramas practic neschimbata de la inceput si pana acum.

Noul ForcePad, care va fi implementat la scara larga pe laptopurile din viitorul apropiat, schimba lucrurile: actiunea mecanica a click-ului dispare, iar pe langa senzorii care detecteaza pozitia si miscarea degetelor apare si un nou set de senzori de presiune. Intr-un mod ce imbina avantajele unei tablete grafice cu cele ale unui touch-pad conventional, noul ForcePad va putea genera interactiuni pe baza presiunii aplicate de utilizator.

Ca un exemplu, pentru a comuta volumul unui player video, utilizatorul va putea pur si simplu sa varieze presiunea aplicata pe un buton al interfetei. In mod similar, intr-un joc 3D navigarea se va putea face prin varierea nivelului de presiune aplicat in diferite regiuni ale touchpad-ului, ca o alternativa la controlul prin taste.

Odata cu Windows 8, care contine extrem de multe elemente de control optimizate pentru interfete tactile, noua generatie de touchpad-uri promite sa schimbe radical modul in care interactionam cu computerele din jurul nostru.

Tehnologia este deja disponibila si va fi implementata in noile generatii de computere mobile. Synaptics controleaza aproape 70% din piata globala a interfetelor tactile pentru computere, deci putem prevedea ca adoptarea la scara larga va fi destul de rapida.

Facebook: Reinventeaza sectiunea de evenimente

In: Stirile zilei, Tech

Intr-una dintre cele mai semnificative schimbari de la Timeline pana acum, Facebook implementeaza in aceste zile o noua idee de calendar.

Pentru ca foarte multi dintre noi am ajuns sa fim invitati la evenimente prin intermediul retelelor sociale si, in plus, nu vrem sa ratam nici o aniversare a prietenilor si cunostintelor, calendarul Facebook nu mai putea sa ramana o simpla lista de evenimente.

De acum inainte, sectiunea de Events din partea stanga a interfetei Facebook va va duce la un calendar, in format clasic, pe care veti vedea toate evenimentele trecute si urmatoare. Pentru ca intreaga experienta sa fie mai interactiva, in momentul in care pozitionati cursorul pestr o zi din calendar, automat „rasare” o fereastra cu informatii aferente zilei respective.

Nu a fost eliminata nici versiunea clasica a interfetei, gen lista, insa aceasta nu mai este implicita, ci poate fi doar activata manual. In cazul aniversarilor, puteti scrie si niste urari de bine direct din fereastra de tip pop-up care apare atunci cand stati cu mouse-ul in calendar peste numele unei persoane. In functie de eveniment, din aceleasi ferestre de tip pop-up puteti confirma sau infirma rapid prezenta la un eveniment.

Cu alte cuvinte, noua sectiune de evenimente va scapa de cateva click-uri, vine cu o interfata mai utila si arata si bine.