Sarbatoare mare pentru romani! Duminica Infricosatei Judecati! Ce sa nu faci la Lasata Secului de carne

In: Calendar Ortodox

Astazi, 19 februarie, este ziua in care crestinii ortodocsi ii pomenesc pe Sf. Ap. Arhip, Filimon si sotia sa, Apfia.

Duminica Infricosatei Judecati deschide saptamana in care crestinii ortodocsi se pregatesc pentru inceputul Postului Mare. Intre duminica aceasta si Duminica izgonirii lui Adam din rai este condensata intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc, pentru ca dupa aceea, pe parcursul Postului Mare, timpul acesta al istoriei sa fie cumva rastignit pentru a fi indumnezeit.

De fapt, Duminica aceasta ne ajuta sa gandim ca toti vom muri si ca toti vom ajunge la un moment dat sa fim judecati de Dumnezeu, si avem sansa in timpul Postului Mare, prin pocainta, sa dobandim un raspuns bun la aceasta judecata, scrie crestinortodox.ro.

Lasata Secului de Paste se desfasoara in doua trepte. Lasata secului de carne are loc in penultima duminica dinaintea inceperii postului. Anul acesta, ultima zi in care se mananca preparate din carne inainte de post este 19 februarie.

Duminica viitoare, 26 februarie, are loc Lasata Secului de branza, lapte, oua si peste.

Ce sa nu faci la Lasata Secului de Carne

1. Nu e bine sa imprumuti obiecte sau bani in aceasta zi. Se spune ca daca faci asta vei avea parte numai de pagube, iar sarbatorile nu vor fi unele fericite.

2. Nu e bine sa consumi mancarea nesarata. Batranii spun ca daca te zgarcesti la sare si ceilalti se vor zgarci cand le vei cere ajutorul.

3. Nu e bine sa depui eforturi fizice mari ori sa speli haine in aceasta zi. Daca faci asta risti sa atragi necazuri nu doar asupra ta ci si asupra celor dragi tie.

By: Ovidiu Cercel Tags: , ,

Anunt de ultima ora de la Patriarhie! Biserica interzice casatoria intre ortodocsi si ceilalti crestini!

In: Spiritualitate

Institutia familiei este amenintata astazi de fenomenul secularizarii precum si de relativismul moral. Biserica Ortodoxa invata despre sacralitatea casatoriei ca fiind invatatura sa fundamentala si indiscutabila. Unirea libera dintre un barbat si o femeie este o conditie indispensabila.

In Biserica Ortodoxa, casatoria este considerata cea mai veche institutie de drept divin, pentru ca a fost instituita in acelasi timp cu crearea primilor oameni, Adam si Eva (cf. Facerea 2, 23). Aceasta unire era legata de la inceput nu numai de comuniunea spirituala a cuplului (barbat si femeie), ci si de capacitatea de a asigura continuitatea vietii neamului omenesc. De aceea, casatoria dintre un barbat si o femeie, binecuvantata in Rai, a devenit o Sfanta Taina mentionata in Noul Testament, atunci cand Hristos a savarsit „primul Sau semn”, schimband apa in vin la nunta din Cana Galileii, descoperind astfel slava Sa (cf. Ioan 2, 11). Taina unirii indisolubile dintre un barbat si o femeie este chipul unirii dintre Hristos si Biserica (cf. Efeseni 5, 32).

Aceasta tipologie hristocentrica a Tainei Cununiei explica faptul ca episcopul sau preotul binecuvanteaza aceasta legatura sfanta printr-o rugaciune speciala. De aceea, Sfantul Ignatie Teoforul subliniaza in Epistola sa catre Policarp al Smirnei ca cei care se apropie de comuniunea cununiei trebuie sa o faca „cu aprobarea episcopului, ca sa fie casatoria lor dupa Domnul si nu dupa pofta. Toate sa se faca spre cinstea lui Dumnezeu” (V. 2). Astfel, caracterul sfant al legaturii instituite de Dumnezeu si continutul spiritual inalt al vietii in interiorul casniciei explica afirmatia: „Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat” (Evrei 13, 4). De aceea, Biserica Ortodoxa condamna orice incalcare a curatiei ei (cf. Efeseni 5, 2-5; 1 Tesaloniceni 4, 4; Evrei 13, 4).

Unirea dintre un barbat si o femeie in Hristos constituie o mica Biserica sau o icoana a Bisericii. Unirea dintre un barbat si o femeie prin binecuvantarea lui Dumnezeu ii ridica la un nivel mai inalt, deoarece comuniunea este superioara existentei individuale, pentru ca ea ii include in ordinea imparatiei Preasfintei Treimi. O conditie prealabila a cununiei este credinta in Iisus Hristos, credinta pe care sotul si sotia (barbatul si femeia) trebuie sa o impartaseasca impreuna.

Fundamentul unitatii cununiei este unitatea in Hristos, pentru ca, prin binecuvantarea iubirii conjugale de catre Duhul Sfant, cuplul sa poata reflecta dragostea dintre Hristos si Biserica Sa, ca taina a imparatiei lui Dumnezeu, a vietii vesnice a omenirii in dragostea lui Dumnezeu.

Protejarea sfinteniei cununiei a fost totdeauna de o importanta capitala pentru protejarea familiei, care reflecta comuniunea sotilor, atat in Biserica cat si in intreaga societate. Astfel, comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simpla relatie conventionala fireasca, ci o forta spirituala esentiala si creatoare pentru institutia sfanta a familiei. Numai aceasta asigura protectia si educatia copiilor, atat in misiunea spirituala a Bisericii, cat si in functionarea societatii.

Aplicand rigoarea necesara si sensibilitatea pastorala potrivita si urmand modelul de blandete al Apostolului neamurilor, Sfantul Pavel (cf. Romani 7, 2-3; 1 Corinteni 7, 12-15; 39), Biserica a tratat dintotdeauna atat conditiile prealabile pozitive (diferente de gen, varsta legala etc.), cat si impedimentele (inrudire de sange sau prin alianta, inrudire spirituala, existenta unei casatorii, diferenta de religie etc.) pentru incheierea casatoriei.

Sensibilitatea pastorala este necesara nu numai pentru ca traditia biblica determina relatia dintre legatura fireasca a casatoriei si taina Bisericii, ci si pentru ca practica bisericeasca nu exclude adoptarea unor anumite principii de drept natural greco-roman cu privire la casatorie, care evidentiaza legatura casatoriei dintre un barbat si o femeie ca o „comuniune de drept divin si uman” (Modestin) si care sunt compatibile cu natura sacra a Tainei Cununiei atribuita de Biserica.

In conditiile contemporane, atat de dificile pentru Taina Cununiei si institutia sfanta a familiei, episcopii si pastorii (preotii) trebuie sa dezvolte lucrarea coordonata in domeniul pastoral pentru a proteja credinciosii lor intr-o maniera parinteasca si sa ii acompanieze pentru a le intari nadejdea slabita din cauza diferitelor dificultati, consolidand institutia familiei pe temelii solide, care sa nu poata fi distruse nici de ploaie, nici de rauri, nici de vant, de vreme ce aceste temelii sunt de stanca, iar stanca este Hristos (cf. Matei 7, 25).

In societatea de astazi se ridica problema casatoriei, care este baza familiei iar familia justifica pe deplin casatoria. Presiunea care se exercita in lumea contemporana prin recunoasterea a noi forme de coabitare constituie o adevarata amenintare pentru crestinii ortodocsi. Criza casatoriei si a familiei, sub multe aspecte, ingrijoreaza profund Biserica Ortodoxa, nu numai din cauza consecintelor negative asupra structurii sociale, ci si din cauza amenintarii asupra relatiilor particulare din sanul familiei traditionale. Victimele principale ale acestor tendinte sunt cuplul si, in principal, copiii, care, din pacate, prea adesea, suporta martiriul inca din frageda copilarie, fara sa fie vinovati.

Casatoria civila dintre un barbat si o femeie inregistrata legal nu are un caracter sacramental, ci ea constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de casatoria binecuvantata de Dumnezeu si Biserica Sa. Membrii Bisericii care contracteaza o casatorie civila trebuie tratati cu responsabilitatea pastorala necesara, pentru ca ei sa inteleaga valoarea Tainei Cununiei si binecuvantarile care decurg din ea.

Biserica nu accepta ca membrii ei sa incheie contracte de coabitare (cu persoane n. tr.) de acelasi gen, precum si nici o alta forma de coabitare diferita de casatorie. Biserica trebuie sa depuna toate eforturile sale pastorale astfel incat membrii ei care se angajeaza in astfel de forme de coabitare sa poata intelege adevaratul sens al pocaintei si al iubirii binecuvantate de Biserica.

Consecintele grave ale acestei crize se exprima prin cresterea ingrijoratoare a numarului divorturilor, al avorturilor si al altor probleme interne ale vietii de familie. Aceste consecinte constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii in lumea contemporana. De aceea, pastorii Bisericii trebuie sa depuna toate eforturile posibile pentru a infrunta aceste probleme. Biserica Ortodoxa cheama cu dragoste pe fiii ei si pe toti oamenii de bunavointa sa apere fidelitatea fata de sacralitatea familiei.

Impedimente la casatorie si aplicarea iconomiei

In legatura cu impedimentele la casatorie din cauza inrudirii de sange, inrudirii prin alianta sau prin adoptie, precum si a inrudirii spirituale, sunt valabile toate prescriptiile sfintelor canoane (canoanele 53 si 54 ale Sinodului Ecumenic Quinisext) si cele ale practicii bisericesti care deriva din ele. Practica aplicata in prezent de Bisericile Ortodoxe Autocefale locale este definita si descrisa de Statutul fiecareia si prin deciziile lor sinodale referitoare la acest subiect.

Conform traditiei canonice ortodoxe, care condamna categoric bigamia precum si a patra casatorie, o casatorie care nu este dizolvata irevocabil sau anulata, precum si a treia casatorie preexistenta constituie impedimente absolute pentru incheierea unei casatorii;

Potrivit sfintelor canoane (canonul 16 al Sinodului 4 Ecumenic si canonul 44 al Sinodului Quinisext), conform acriviei, oficierea casatoriei dupa depunerea voturilor monahale este strict interzisa;

Preotia prin sine nu constituie un impediment, insa, conform traditiei canonice existente (canonul 3 al Sinodului Quinisext), este interzisa incheierea casatoriei dupa hirotonie;

Cu privire la casatoriile mixte intre ortodocsi si ne-ortodocsi sau ne-crestini, s-a hotarat:

    i. Casatoria intre ortodocsi si ne-ortodocsi este interzisa conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext).
ii. Posibilitatea aplicarii iconomiei bisericesti cu privire la impedimentele la casatorie trebuie sa fie reglementata de Sfantul Sinod al fiecarei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericesti, in spiritul unui discernamant pastoral, astfel incat sa serveasca mantuirii omului.
iii. Casatoria dintre ortodocsi si ne-crestini este absolut interzisa, potrivit acriviei canonice.

La aplicarea traditiei bisericesti cu privire la impedimentele la casatorie, practica bisericeasca trebuie sa tina cont, in egala masura, de prescriptiile legislatiei civile cu privire la acest subiect, fara sa depaseasca limitele iconomiei bisericesti, se arata in comunicatul Patriarhiei.

Ce se intampla cu crestinii ortodocsi si greco-catolici in Saptamana Luminata?

In: Spiritualitate

Crestinii ortodocsi si greco-catolici sunt, de luni, in Saptamana Luminata, iar fiecare zi are o semnificatie aparte. Zilele acestea nu se tine post, iar astazi, credinciosii participa la Sfanta Liturghie. Sarbatoarea Invierii Domnului, cea mai mare in crestinism, este singura careia i se dedica trei zile. In a doua zi de Paste, in biserici se oficiaza aceeasi sluijba care a avut loc in Noaptea Invierii si Sfanta Liturghie. Vesmintele preotilor sunt de culoare alba si, la fel, odajdiile folosite in biserica. Preotii poarta in mana, atunci cand binecuvanteaza, in timpul slujbelor, aceeasi lumanare aprinsa cu care au impartit lumina in Noaptea de Pasti. In aceasta saptamana, totul sta sub semnul luminii, simbolul Invierii lui Hristos. Salutul obisnuit a fost inlocuit inca de ieri cu un salut-marturisire: „Hristos a inviat! Adevarat a inviat!” care exprima public credinta in Inviere.

 

sursa: RADOR

TEORIE SCANDALOASA lansata de ISTORICI: De ce sunt ROMANII ortodocsi?!

In: Calendar Ortodox, Stirile zilei

Istoricii romani au incercat de-a lungul timpului sa clarifice cu ajutorul istoriografiei lansand tot felul de teorii scandaloase, de ce sunt romanii ortodocsi.

De ce sunt, astazi ca si ieri, cei mai multi dintre romani ortodocsi nu este o intrebare la care istoria, ca stiinta sociala si umana, sa poata da un raspuns incontestabil. Fireste, investigarea in profunzime a timpului istoric ne poate aduce lamuriri pretioase.

Istoriografia este in masura sa clarifice retrospectiv, in registrul plauzibilului, un numar de optiuni individuale decisive, dar pare insuficient echipata pentru a raspunde daca Ortodoxia, ca identitate colectiva aparent indestructibila, este o alegere istorica relativ constienta sau un fenomen ce nu a putut fi controlat in trecut si nici nu poate fi explicat in prezent, in cheie rationala. Cand au incercat sa clarifice chestiunea, istoricii romani s-au uitat cu precadere la contextul de putere sud-est european.

Mai intai si mai rar, la ponderea primului tarat bulgar, responsabil de raspandirea slovelor la nord de Dunare, ca si de destituirea unui crestinism surprins de arheologi in flagrant delict de expresie latina, precum si de robustetea cu care slavonismul si-a impus dominatia si a pastrat-o neatinsa pana in secolul al XVII-lea. Apoi, au examinat cu mult mai multa atentie actele de vointa ale unor domni locali precum Nicolae-Alexandru, Vladislav, Latcu sau Alexandru cel Bun, modul in care au fost intemeiate mitropoliile Ungrovlahiei si Moldovlahiei si a fost formulata in tarile lor o identitate politica si religioasa la intersectia dintre Ungaria, Polonia, misiunile romane, Imperiul Bizantin muribund si Biserica Constantinopolitana.

Istoriografia este in masura sa clarifice retrospectiv, in registrul plauzibilului, un numar de optiuni individuale decisive, dar pare insuficient echipata pentru a raspunde daca Ortodoxia, ca identitate colectiva aparent indestructibila, este o alegere istorica relativ constienta sau un fenomen ce nu a putut fi controlat in trecut si nici nu poate fi explicat in prezent, in cheie rationala. Cand au incercat sa clarifice chestiunea, istoricii romani s-au uitat cu precadere la contextul de putere sud-est european.

Mai intai si mai rar, la ponderea primului tarat bulgar, responsabil de raspandirea slovelor la nord de Dunare, ca si de destituirea unui crestinism surprins de arheologi in flagrant delict de expresie latina, precum si de robustetea cu care slavonismul si-a impus dominatia si a pastrat-o neatinsa pana in secolul al XVII-lea. Apoi, au examinat cu mult mai multa atentie actele de vointa ale unor domni locali precum Nicolae-Alexandru, Vladislav, Latcu sau Alexandru cel Bun, modul in care au fost intemeiate mitropoliile Ungrovlahiei si Moldovlahiei si a fost formulata in tarile lor o identitate politica si religioasa la intersectia dintre Ungaria, Polonia, misiunile romane, Imperiul Bizantin muribund si Biserica Constantinopolitana.

Ortodoxia noastra, mai mult traditie decat credinta.

Numai ca Ortodoxia romaneasca are multi sfinti, dar nu are un patron, un apostol, o data a convertirii colective. Cu alte cuvinte, nu exista nicio instanta istorica anume si nicio anumita personalitate carora sa le poata fi atribuita responsabilitatea alegerii Ortodoxiei in defavoarea crestinismului roman, precum si, mai tarziu, atasamentul fata de Ortodoxie dovedit in epoca Reformei si in cea a unirii cu Roma. Acest eveniment din urma ne poate ajuta sa aruncam o lumina mai proaspata asupra acestei dificile probleme. Atunci cand protopopii romani din Transilvania, stransi in sinod in anul 1698, au acceptat credinta catolica si unirea cu episcopul Romei, ei au stabilit un pret pe care nu s-au aratat nicidecum dispusi sa-l negocieze: legea lor sa ramana neschimbata. Potrivit declaratiei sinodale, legea de care clerul se simtea atat de legat nu era decat un sinonim al obiceiului ecleziastic, ce cuprindea ceremoniile liturgice, sarbatorile, postul, calendarul si alegerea episcopului de catre protopopi. Prin urmare, traditia ortodoxa – surprinsa intr-un stadiu natural, ferit de orice fel de influente culte – se inrudeste mai degraba cu dreptul cutumiar, decat cu cel canonic sau cu teologia dogmatica. „Ortodoxia“ romaneasca apare mai degraba ca o traditie fara credinta, decat ca o traditie a credintei.

Ethosul Ortodoxiei romanesti, ca si capacitatea ei de a indura timpul, ar fi asadar de ordin precumpanitor politic si juridic si nu atat de factura propriu-zis religioasa. Apartenenta la Biserica Rasariteana nu s-a dovedit decat rareori a fi un exercitiu moral al fidelitatii fata de un Zeu mantuitor, asa cum o asemenea loialitate poate fi prescrisa intr-o serie canonica de texte normative, ci doar un ansamblu de practici sociale cu rost de omologare culturala si de recunoastere identitara. Acest tip de „Ortodoxie“ nu cere participare, ci supunere, nu presupune sa crezi in ceva sau in cineva, ci sa te conformezi opiniei majoritare. Pentru romani, Ortodoxia este mai putin o credinta personala, cat o lege organica chemata sa organizeze si sa guverneze corpul politic al grupului identitar medieval, apoi al natiunii moderne. Etica pe care Ortodoxia le-a propus-o romanilor a fost mai putin o insumare de valori morale intemeiate pe principiul includerii celorlalti in propria identitate crestina, cat o cultura comuna sudata de o identitate etnica definita impotriva celorlalti. Asa cum a fost asumata si traita de romani, traditia religioasa a Orientului crestin nu s-a manifestat ca un mod de a afirma credinta, in mesajul Evangheliei, transmis de catre preotii satelor, lipsiti de formatie teologica si multa vreme chiar analfabeti, ci s-a prezentat mai ales ca un ansamblu de credinte si de practici liturgice si para-liturgice, capabile sa genereze mai degraba un mod de viata si o forma de identitate, decat sa se constituie intr-o expresie sociala a credintei in Evanghelie.

Sursa: historia.ro