Tariceanu si Dragnea l-au mazilit pe Constantin din Guvern! Cine va fi noul vicepremier!

In: Politic

Daniel Constantin a declarat luni dupa sedinta coalitiei PSD-ALDE ca in coalitie s-a luat decizia ca premierul Sorin Grindeanu sa faca o cerere de revocare a sa din functiile de vicepremier si ministru al Mediului.

„Mi s-a facut reprosul ca sunt omul binomului si ca sunt prea tehnocrat”, a explicat Daniel Constantin cand a fost intrebat de ce i-a fost retras sprijinul politic.


„E o incalcare foarte grava a regulilor ce a facut dl Tariceanu. Eu raman in ALDE, ce s-a intamplat incalca orice regula a democratiei”, a adaugat Constantin.

De asemenea, Daniel Constantin a spus ca liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu, nu a luat aceasta decizie fara Liviu Dragnea.

„A fost o intalnire in care dl copresedinte Calin Popescu-Tariceanu a prezentat decizia pe care dansul crede ca a luat-o in mod statutar in Biroul Politic de ieri. Eu mi-am spus punctul de vedere, sigur ca nici nu am vrut sa-i pun pe colegii de la PSD intr-o postura delicata, pentru ca sunt chestiuni care tin de ce se intampla in interiorul ALDE. Primul-ministru, dl presedinte Dragnea au luat act, probabil ca in orele urmatoare vor face cererea, dl prim-ministru va fi pus intr-o situatie delicata, trebuie sa faca cererea de remaniere catre presedintele Romaniei si de inlocuire a mea din functia de ministru si de viceprim-ministru”, a aratat Constantin, care a participat la sedinta coalitiei.

Cine va fi noul vicepremier

Premierul Sorin Grindeanu a anuntat, luni, ca in cursul zilei va trimite Administratiei prezidentiale propunerile de inlocuiri de ministri facute de ALDE, confirmand astfel ca Daniel Constantin isi pierde functiile de ministru al Mediului si de vicepremier.

Sorin Grindeanu a spus ca, fiind un Guvern politic, a luat act de propunerile facute de ALDE si le va inainta Administratiei prezidentiale.

„Astazi o sa inaintez catre Administratia Prezidentiala propunerile facute de catre cei de la ALDE. Am venit la sedinta Coalitiei, unde am aflat decizia partenerilor de coalitie, am luat act de aceasta decizie. Pe de o parte au luat decizia de a-i retrage sprijinul politic lui Daniel Constantin, ceea ce atrage dupa sine un lant de decizii, prin inlocuirea ministrului pentru Relatia cu Parlamentul (…) Banuiesc ca nu criticati faptul ca avem doua doamne in functiile de vicepremier”, a mai spus Grindeanu.

Gratiela Gavrilescu, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, a fost propusa de ALDE in functia de ministru al Mediului si vicepremier, in locul lui Daniel Constantin. In functia de ministru pentru Relatia cu Parlamentul, ALDE il propune pe Viorel Ilie.













REVINO IN TOP

Share Page

Close